6
„Haideţi să ne întoarcem la Domnul! Căci El ne-a sfâşiat, dar tot El ne va vindeca. El ne-a lovit, dar tot El ne va lega rana.
Ne va reînvia în două zile; a treia zi ne va ridica şi vom trăi înaintea Lui.
Să-L cunoaştem, să căutăm să-L cunoaştem pe Domnul! Aşa cum este sigur că vine răsăritul, aşa va fi de sigură şi venirea Lui; El va veni la noi ca o ploaie de iarnă, ca ploaia târzie care udă pământul.“
„Ce să fac cu tine, Efraime? Ce să fac cu tine, Iudo? Dragostea voastră este ca ceaţa de dimineaţă, ca roua care dispare devreme.
De aceea i-am tăiat în bucăţi prin profeţi, i-am ucis prin cuvintele gurii Mele, iar judecata Mea a strălucit ca lumina.
Căci milă doresc, nu jertfă, şi cunoştinţă de Dumnezeu, mai mult decât arderi de tot.
Ei au încălcat legământul ca Adam – acolo au fost necredincioşi faţă de Mine.
Ghiladul este o cetate de răufăcători, plină de urme de sânge.
Aşa cum tâlharii stau la pândă după un om, tot aşa pândeşte şi ceata preoţilor. Ei ucid pe drumul Şehemului, săvârşind mişelii.
10 Am văzut un lucru oribil în Casa lui Israel: acolo Efraim s-a dedat la desfrânare şi Israel s-a întinat.
11 Şi pentru tine, Iudo, este pregătit un seceriş!“ „Când vreau să îi aduc înapoi pe captivii poporului Meu,