35
Pustia şi pămîntul uscat se vor bucura, deşertul se va veseli şi va înflori ca şofranul;
va da flori din belşug, se va bucura mult şi va striga de veselie. Gloria Libanului îi va fi dată, măreţia Carmelului şi a Şaronului; vor vedea slava Domnului şi măreţia Dumnezeului nostru.
Întăriţi mâinile slabe şi genunchii care se clatină!
Spuneţi celor cu inima speriată: «Fiţi tari! Nu vă temeţi! Dumnezeul vostru vine! El vine cu răzbunare şi cu răsplătire divină! El vine să vă mântuiască!»
Atunci ochii celui orb vor fi deschişi şi urechile celui surd vor fi destupate;
atunci şchiopul va sări ca un cerb şi limba celui mut va striga de bucurie. Căci în pustie vor ţâşni ape, iar în deşert, izvoare.
Nisipul arzător va ajunge iaz, iar pământul însetat – izvoare de apă; iarbă, trestie şi papirus vor creşte acolo unde odată locuiau şacalii.
Acolo va fi un drum larg, o cale ce va fi numită «Calea Sfinţeniei». Cel necurat nu va călători pe ea, ci aceasta va fi doar pentru cei ce umblă pe Cale; nebunii nu vor ajunge pe ea.
Nici un leu nu va fi acolo, nici o fiară sălbatică nu va veni pe ea; nici una din acestea nu vor fi întâlnite pe ea, ci numai cei răscumpăraţi vor umbla pe acolo.
10 Răscumpăraţii Domnului se vor întoarce şi vor intra în Sion cu strigăte de bucurie. O bucurie veşnică le va încununa capetele; bucuria şi veselia îi vor copleşi, iar necazul şi suspinul vor fugi de la ei.“