1 Sunt dezgustat de viaţa mea. De aceea voi da frâu liber plângerii mele, voi vorbi din amărăciunea sufletului meu.
2 Îi voi spune lui Dumnezeu: «Nu mă condamna! Fă-mă să ştiu de ce te cerţi cu mine?
3 Îţi place să mă asupreşti, să dispreţuieşti lucrarea mâinilor Tale, în timp ce faci să strălucească sfaturile celui rău?
4 Ai Tu ochi de carne? Vezi Tu aşa cum văd oamenii?
5 Sunt zilele Tale ca zilele omului sau anii Tăi ca anii lui,
6 ca să-mi cauţi nedreptatea şi să-mi cercetezi păcatul,
7 deşi Tu ştii că sunt nevinovat şi că nimeni nu mă poate scăpa din mâna Ta?
8 Mâinile Tale m-au modelat şi m-au făcut, iar acum te întorci să mă distrugi?
9 Adu-Ţi aminte că m-ai modelat ca pe lut! Vrei acum să mă faci din nou ţărână?
10 N-ai făcut Tu să fiu vărsat ca laptele şi închegat ca brânza?
11 M-ai îmbrăcat cu piele şi cu carne şi m-ai împletit cu oase şi cu tendoane.
12 Mi-ai dat viaţă şi mi-ai arătat îndurare, iar purtarea Ta de grijă mi-a păzit sufletul.
13 Iată totuşi ce ai ascuns în inima Ta şi ce ştiu că aveai de gând:
14 ca, dacă păcătuiesc, să mă urmăreşti şi să nu-mi ierţi vina.
15 Dacă sunt rău, vai de mine! Dacă sunt drept, nu-mi pot înălţa capul, pentru că sunt plin de ruşine şi înecat în necaz.
16 Dacă mă ridic, mă vânezi ca pe un leu şi iarăşi Îţi arăţi marea Ta putere împotriva mea.
17 Aduci mai mulţi martori împotriva mea, mânia Ta creşte faţă de mine şi mă loveşti cu o mulţime de necazuri.
18 De ce m-ai scos din pântecele mamei mele? O! de aş fi murit înainte să mă vadă cineva!
19 Aş fi ca şi cum n-aş fi fost, purtat din pântece drept în mormânt.
20 Oare nu-mi sunt puţine zilele? Opreşte-te şi lasă-mă singur, să pot afla puţină mângâiere
21 înainte de a merge în locul de unde nu mai este întoarcere, în ţara întunericului şi a umbrei morţii,
22 în ţara nopţii întunecate, a umbrei adânci şi a dezordinii, unde chiar şi lumina este precum întunericul!»“