21
Iov a răspuns:
„Ascultaţi cu atenţie cuvintele mele! Aceasta este mângâierea pe care v-o cer.
Lăsaţi-mă să vorbesc, iar atunci când voi termina, vă puteţi bate joc.
Este plângerea mea adresată unui om? Şi de ce n-aş fi nerăbdător?
Priviţi-mă, miraţi-vă şi puneţi-vă mâna la gură!
Când mă gândesc la acestea mă înspăimânt şi un tremur îmi cuprinde trupul.
De ce trăiesc cei răi, de ce ajung la bătrâneţe şi se întăresc în putere?
Îşi văd copiii aşezaţi în jurul lor şi urmaşii cum propăşesc sub ochii lor.
Casele lor sunt în siguranţă, fără teamă, nici o nuia a lui Dumnezeu nu este asupra lor.
10 Taurii lor sunt întotdeauna prăsitori, vacile lor zămislesc şi niciodată nu leapădă.
11 Îşi lasă copilaşii să se împrăştie ca o turmă şi copiii lor zburdă pe lângă ei.
12 Ei cântă la tamburină şi harfă şi se bucură la sunetul fluierului.
13 Ei îşi trăiesc zilele în bunăstare şi se coboară în Locuinţa Morţilor în pace.
14 Îi zic lui Dumnezeu: «Pleacă de la noi! Nu vrem să cunoaştem căile Tale.
15 Cine este Cel Atotputernic ca să-I slujim? Ce câştigăm dacă ne rugăm Lui?»
16 Nu se bucură ei de bunăstarea lor? Departe de mine însă sfatul celor răi!
17 De câte ori li se stinge candela celor răi şi vine nenorocirea peste cei ca ei? Le dă Dumnezeu dureri în mânia Lui?
18 Sunt ei ca paiul înaintea vântului şi ca pleava luată de furtună?
19 Voi ziceţi: «Dumnezeu păstrează pedeapsa pentru copiii lor!» Însă el, cel nelegiuit, ar trebui pedepsit, ca astfel să-şi dea seama!
20 Ochii lui să vadă nimicirea lui şi el să bea din mânia Celui Atotputernic.
21 Căci ce-i pasă lui de familia pe care o lasă în urmă, când numărul lunilor lui au ajuns la capăt?
22 Îl va învăţa cineva pe Dumnezeu cunoştinţa, pe El, Cel Care judecă pe cei înălţaţi?
23 Un om moare în plină putere, în deplină siguranţă şi fără greutăţi,
24 cu trupul plin de grăsime şi cu măduva mustind în oasele lui.
25 Iar un altul moare cu amărăciune în suflet, fără să fi gustat niciodată fericirea.
26 Totuşi amândoi stau în ţărână şi viermii îi acoperă.
27 Ştiu bine ce gândiţi, planurile prin care vreţi să-mi faceţi rău.
28 Voi ziceţi: «Unde este casa celui mare? Unde este cortul locuinţei celor răi?»
29 Nu i-aţi întrebat pe cei ce călătoresc şi n-aţi luat voi aminte la mărturia lor,
30 potrivit căreia cel rău e cruţat în ziua nenorocirii şi scăpat în ziua mâniei?
31 Cine îl mustră în faţă pentru purtarea lui? Cine îl răsplăteşte pentru ce a făcut?
32 Când e dus în groapă, i se pune o strajă la mormânt.
33 Bulgării din vale îi sunt dulci; toţi oamenii merg după el şi o mulţime fără număr merge înaintea lui.
34 Deci cum mă veţi mângâia voi cu vorbe deşarte? Ce mai rămâne din răspunsurile voastre decât minciună?“