1 Oare nu are omul o viaţă plină de trudă pe pământ? Oare nu sunt zilele lui ca ale unui ziler?
2 Ca un sclav care tânjeşte după umbra serii sau ca un lucrător ce îşi aşteaptă plata,
3 aşa am avut şi eu parte de luni de deşertăciune şi nopţi de necaz mi s-au dat.
4 Când mă culc, mă întreb: «Când mă voi trezi?» Dar noaptea e aşa de lungă şi mă frământ până în zori.
5 Trupul îmi este acoperit de viermi şi de coji pământii; pielea îmi crapă şi supurează,
6 zilele mele sunt mai iuţi decât suveica ţesătorului şi se sfârşesc fără nădejde.
7 Adu-Ţi aminte, Dumnezeule, că viaţa mi-e doar o suflare! Ochii mei nu vor mai vedea niciodată fericirea.
8 Ochiul care mă priveşte nu mă va mai vedea; ochii Tăi mă vor căuta, dar eu nu voi mai fi.
9 Ca norul care se risipeşte şi trece, aşa nu se va mai ridica cel ce se coboară în Locuinţa Morţilor.
10 Nu se va mai întoarce niciodată acasă, locul său nu-l va mai cunoaşte.
11 De aceea eu nu voi tăcea, ci, în durerea duhului meu, voi vorbi, în amărăciunea sufletului meu, mă voi plânge!
12 Sunt eu Marea sau monstrul Tanin, de ai pus o strajă în jurul meu?
13 Când zic: «Patul meu mă va mângâia şi aşternutul îmi va alina plângerea!»,
14 atunci Tu mă înspăimânţi cu visuri şi mă îngrozeşti cu vedenii.
15 Aşa că aş alege mai bine sugrumarea, mai bine moartea, decât aceste oase.
16 Le dispreţuiesc …! Nu voi trăi în veci! Lasă-mă singur, căci doar o suflare îmi este viaţa.
17 Ce este omul ca să-ţi pese atât de mult de el şi să-i dai aşa multă atenţie,
18 să-l cercetezi în fiecare dimineaţă şi să-l încerci în orice clipă?
19 Nu vei înceta oare să te mai uiţi la mine şi să mă laşi astfel singur, măcar până-mi înghit saliva?
20 Dacă am păcătuit, ce Ţi-am făcut Ţie, Veghetor al oamenilor? De ce m-ai luat drept ţintă? Am devenit o povară pentru Tine?
21 De ce nu-mi ierţi păcatul şi nu-mi dai la o parte nelegiuirea? Curând voi fi zăcând în ţărână, mă vei căuta, dar nu voi mai fi.“