10
După Abimelek, cel care s-a ridicat să elibereze pe Israel a fost Tola, fiul lui Pua, fiul lui Dodo, un bărbat din Isahar. El locuia în Şamir, în regiunea muntoasă a lui Efraim.
El a judecat Israelul timp de douăzeci şi trei de ani. Apoi a murit şi a fost îngropat la Şamir.
După el s-a ridicat ghiladitul Iair. El a judecat Israelul timp de douăzeci şi doi de ani.
Acesta avea treizeci de fii care călăreau pe treizeci de măgari; ei aveau treizeci de sate. Şi azi ele sunt numite Havot-Iair şi se află în ţinutul Ghiladului.
Iair a murit şi a fost îngropat la Kamon.
Israeliţii au făcut din nou ce este rău în ochii Domnului şi au slujit baalilor şi aştoretelor, zeilor Aramului, zeilor Sidonului, zeilor Moabului, zeilor amoniţilor şi zeilor filistenilor. L-au părăsit pe Domnul şi nu I-au mai slujit.
Atunci Domnul s-a aprins de mânie împotriva lui Israel şi El i-a vândut în mâinile filistenilor şi amoniţilor.
Începând cu acel an, ei i-au persecutat şi i-au asuprit pe israeliţi timp de optsprezece ani – pe acei israeliţi care erau dincolo de Iordan, pe teritoriul amoriţilor, în Ghilad.
Amoniţii au trecut Iordanul ca să se lupte împotriva seminţiei lui Iuda, împotriva seminţiei lui Beniamin şi a Casei lui Efraim. Din această cauză Israel era într-o mare strâmtorare.
10 Atunci israeliţii au cerut ajutor Domnului, zicând: – Am păcătuit împotriva Ta căci Te-am părăsit pe Tine, Dumnezeul nostru, şi am slujit baalilor!
11 Domnul le-a zis israeliţilor: – Oare nu Eu sunt Acela Care v-am izbăvit de egipteni, de amoriţi, de amoniţi şi de filisteni?
12 Atunci când v-au asuprit sidonienii, amalekiţii şi maoniţii şi Mi-aţi cerut ajutor, nu Eu v-am izbăvit din mâna lor?
13 Dar voi M-aţi părăsit şi aţi slujit altor dumnezei! De aceea nu vă voi mai izbăvi din nou!
14 Duceţi-vă şi strigaţi la zeii pe care vi i-aţi ales! Să vă izbăvească ei în vremea necazului vostru!
15 Israeliţii I-au zis Domnului: – Am păcătuit! Fă-ne ce vei vrea, numai Te rugăm, izbăveşte-ne astăzi!
16 Apoi au renunţat la zei şi au slujit Domnului, iar El s-a îndurat de necazul lui Israel.
17 Când amoniţii s-au strâns pentru luptă şi au venit în Ghilad, israeliţii s-au grupat şi şi-au aşezat tabăra la Miţpa.
18 Poporul şi căpeteniile Ghiladului şi-au zis unul altuia: „Acela care va conduce lupta împotriva amoniţilor va fi căpetenia tuturor ghiladiţilor!“