10
Când regina din Şeba a auzit despre faima lui Solomon datorată Numelui Domnului, a venit ca să-l încerce prin întrebări grele.
Ea a sosit la Ierusalim însoţită de o caravană foarte numeroasă, având cu ea cămile încărcate cu mirodenii, foarte mult aur şi pietre preţioase; a venit la Solomon şi i-a vorbit despre tot ce avea pe inimă.
Solomon i-a răspuns la toate întrebările; nu a fost nimic prea greu pe care regele să nu fi ştiut să i-l clarifice.
Când regina din Şeba a văzut toată înţelepciunea lui Solomon, palatul pe care-l zidise,
mâncarea de la masa lui, locuinţa slujitorilor săi, slujirea servitorilor săi, veşmintele acestora, paharnicii lui şi arderile lui de tot, pe care le aducea la Casa Domnului, i s-a tăiat răsuflarea.
Apoi i-a zis regelui: „Aşadar, este adevărat ce am auzit în ţara mea despre faptele tale şi despre înţelepciunea ta!
Dar nu am crezut aceste lucruri până când nu am venit şi până nu le-am văzut cu ochii mei. Iată însă că nu mi s-a spus nici măcar pe jumătate! Tu ai mai multă înţelepciune şi bogăţie decât se spune în zvonul pe care l-am auzit.
Fericiţi sunt oamenii tăi şi fericiţi sunt aceşti slujitori ai tăi care stau mereu înaintea ta şi care aud înţelepciunea ta!
Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul tău, Care Şi-a găsit plăcerea în tine, punându-te pe tronul lui Israel. Domnul îl iubeşte pe vecie pe Israel! El te-a pus rege ca să faci judecată şi dreptate.“
10 Şi ea i-a dăruit regelui o sută douăzeci de talanţi de aur, o mare cantitate de mirodenii, precum şi pietre preţioase. Niciodată n-au mai fost aduse aşa de multe mirodenii ca acelea pe care regina din Şeba i le-a dăruit regelui Solomon.
11 (Corăbiile lui Hiram, care au adus aur din Ofir, au mai adus din Ofir şi mari cantităţi de lemn de almug şi pietre preţioase.
12 Din lemnul de almug regele a făcut trepte pentru Casa Domnului şi pentru palatul regelui, lire şi harfe pentru cântăreţi. Niciodată n-a mai fost adus lemn de almug şi nici n-a mai fost văzut de atunci.)
13 Regele Solomon i-a dat reginei din Şeba tot ceea ce ea şi-a dorit şi a cerut, pe lângă ceea ce regele Solomon i-a dăruit din generozitate. După aceea ea a plecat şi s-a întors în ţara sa împreună cu slujitorii săi.
14 Cantitatea de aur care intra anual în vistieria lui Solomon era de şase sute şaizeci şi şase de talanţi de aur,
15 în afară de cel care venea de la negustori şi din negoţul comercianţilor, de la toţi regii Arabiei şi de la guvernatorii ţării.
16 Regele Solomon a făcut două sute de scuturi mari din aur bătut, pentru fiecare scut folosind câte şase sute de şecheli de aur,
17 şi trei sute de scuturi mici din aur bătut, pentru fiecare dintre aceste scuturi folosind câte trei mine de aur. Regele le-a pus în Palatul Pădurii Libanului.
18 Regele a mai făcut şi un tron mare din fildeş şi l-a poleit cu aur pur.
19 Tronul avea şase trepte, iar partea de sus era rotundă în spate. De fiecare parte a tronului era câte o rezemătoare, iar lângă fiecare rezemătoare era aşezat câte un leu.
20 Pe cele şase trepte erau aşezaţi, de-o parte şi de alta, doisprezece lei. Aşa ceva nu se mai făcuse pentru nici un regat.
21 Toate vasele de băut ale regelui Solomon erau din aur şi toate vasele din Palatul Pădurii Libanului erau din aur pur. Nici unul nu era din argint, întrucât argintul nu era de mare preţ în zilele lui Solomon.
22 Căci regele avea pe mare corăbii de Tarşiş care navigau împreună cu corăbiile lui Hiram şi o dată la trei ani aduceau aur, argint, fildeş, maimuţe şi păuni.
23 Regele Solomon i-a întrecut în bogăţie şi în înţelepciune pe toţi regii pământului.
24 Toată lumea căuta să-l vadă pe Solomon, ca să-i asculte înţelepciunea pe care Dumnezeu o pusese în mintea lui.
25 An de an, fiecare dintre cei care veneau îşi aduceau darul: vase de argint şi de aur, haine, arme, mirodenii, cai şi catâri.
26 Solomon a adunat care şi cai; avea o mie patru sute de care şi douăsprezece mii de cai, pe care îi ţinea în cetăţile pentru care, precum şi împreună cu el, la Ierusalim.
27 Regele a făcut ca argintul să fie la fel de obişnuit în Ierusalim precum pietrele, iar cedrii la fel de numeroşi precum sicomorii de pe dealuri.
28 Caii, pe care Solomon îi avea, erau aduşi din Egipt şi din Kue; negustorii regelui îi cumpărau din Kue pe un preţ stabilit.
29 Un car era cumpărat din Egipt cu şase sute de şecheli de argint, iar un cal cu o sută cincizeci de şecheli. De asemenea, prin ei erau vânduţi cai şi care tuturor regilor hitiţilor şi regilor Aramului.