Marcu
1
Începutul Evangheliei lui Isus Cristos, (Fiul lui Dumnezeu).
Aşa cum este scris în Isaia, profetul: „Iată, îl trimit înaintea feţei Tale pe solul Meu, care-Ţi va pregăti calea!“
„Un glas strigă în pustie: «Pregătiţi calea Domnului, neteziţi-I cărările!»“
Ioan Botezătorul a venit în pustie şi a început să predice botezul pocăinţei spre iertarea păcatelor.
Toţi cei din ţinutul Iudeii şi toţi locuitorii Ierusalimului au început să vină la el şi, mărturisindu-şi păcatele, erau botezaţi de el în râul Iordan.
Ioan avea îmbrăcămintea din păr de cămilă, iar în jurul mijlocului avea un brâu de piele. El se hrănea cu lăcuste şi cu miere sălbatică.
Ioan vestea şi zicea: „După mine vine Cel Ce este mai puternic decât mine, Căruia eu nu sunt vrednic să mă aplec să-I dezleg cureaua sandalelor!
Eu v-am botezat cu apă, dar El vă va boteza cu Duhul Sfânt.“
În acele zile a venit Isus din Nazaretul Galileii şi a fost botezat de către Ioan în Iordan.
10 Imediat după ce a ieşit din apă, El a văzut cerurile deschise şi pe Duhul coborând peste El ca un porumbel.
11 Şi din ceruri s-a auzit un glas care zicea: „Tu eşti Fiul Meu preaiubit; în Tine Îmi găsesc plăcerea!“
12 Imediat Duhul L-a dus în pustie.
13 El a stat în pustie timp de patruzeci de zile, fiind ispitit de Satan. Acolo stătea împreună cu animalele sălbatice, iar îngerii Îi slujeau.
14 După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând Evanghelia lui Dumnezeu.
15 El zicea: „S-a împlinit vremea! Împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Pocăiţi-vă şi credeţi în Evanghelie!“
16 În timp ce trecea pe lângă Marea Galileii, Isus l-a văzut pe Simon şi pe Andrei, fratele lui Simon, care tocmai aruncau năvoadele în mare, căci erau pescari.
17 Isus le-a zis: „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni!“
18 Ei şi-au lăsat imediat năvoadele şi L-au urmat.
19 Mergând puţin mai încolo, l-a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, şi pe Ioan, fratele lui. Ei erau într-o barcă şi îşi reparau năvoadele.
20 Imediat El i-a chemat, iar ei l-au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în barcă, împreună cu cei angajaţi şi L-au urmat.
21 S-au dus în Capernaum şi, în Sabatul imediat următor, El a intrat în sinagogă şi a început să dea învăţătură.
22 Oamenii erau uimiţi de învăţătura Lui, căci El îi învăţa ca Unul Care are autoritate, nu cum îi învăţau cărturarii.
23 Chiar atunci în sinagoga lor era un om stăpânit de un duh necurat.
24 El a strigat: – Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu Cine eşti: Sfântul lui Dumnezeu!
25 Isus l-a mustrat zicându-i: – Taci şi ieşi afară din el!
26 Duhul necurat a ieşit din el, scuturându-l şi scoţând un strigăt puternic.
27 Toţi au rămas uimiţi, aşa că se întrebau între ei: „Ce înseamnă aceasta? Este o învăţătură nouă, care are autoritate. El porunceşte chiar şi duhurilor necurate, iar ele Îl ascultă!“
28 Şi I s-a dus vestea imediat pretutindeni, în toată regiunea din jurul Galileii.
29 Imediat după ce au ieşit din sinagogă, s-au dus împreună cu Iacov şi Ioan în casa lui Simon şi a lui Andrei.
30 Soacra lui Simon era întinsă pe pat, având febră, şi ei I-au vorbit imediat despre ea.
31 El a venit, a prins-o de mână şi a ridicat-o. Şi febra a lăsat-o, iar ea a început să le slujească.
32 Seara, după ce a apus soarele, au adus la El pe toţi bolnavii şi pe cei demoniaci.
33 Întreaga cetate era adunată la uşă.
34 El i-a vindecat pe mulţi care sufereau de diferite boli şi a scos afară mulţi demoni. Pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei Îl cunoşteau.
35 Dis-de-dimineaţă, când încă era întuneric, Isus S-a sculat, a ieşit, şi S-a dus într-un loc pustiu. Şi se ruga acolo.
36 Dar Simon şi cei ce erau de obicei cu El au început să-L caute
37 şi, când L-au găsit, I-au zis: – Toţi Te caută!
38 Isus le-a răspuns: – Să mergem în altă parte, în satele învecinate, ca să predic şi acolo, căci pentru aceasta am ieşit!
39 Şi S-a dus în toată Galileea, predicând în sinagogile lor şi scoţând demoni.
40 A venit la El un lepros care a îngenuncheat şi L-a rugat spunând: – Dacă vrei, poţi să mă curăţeşti!
41 Cuprins de milă, Isus a întins mâna, l-a atins şi i-a zis: – Da, vreau. Fii curăţit!
42 Lepra l-a părăsit imediat şi a fost curăţit.
43 Isus i-a atras atenţia şi i-a spus să plece imediat,
44 zicându-i totodată: – Vezi să nu spui nimănui nimic, ci du-te, arată-te preotului şi adu pentru curăţirea ta ceea ce a poruncit Moise, drept mărturie pentru ei.
45 Dar el a ieşit afară şi a început să vorbească şi să răspândească vestea atât de mult, încât Isus nu mai putea să intre pe faţă în cetate, ci stătea afară, în locuri pustii. Şi oamenii veneau la El de pretutindeni.