1 Vai de cetatea vărsătoare de sânge, plină de minciună, plină de jaf şi care nu renunţă la a prăda!
2 Se aude pocnetul biciului şi uruitul roţii, galopul cailor şi huruitul carelor!
3 Călăreţii se năpustesc, săbiile scânteiază, iar suliţele fulgeră! Peste tot sunt o mulţime de morţi, grămezi de cadavre, hoituri fără număr, oameni care se împiedică de hoituri –
4 şi aceasta din cauza multelor desfrânări ale prostituatei, fermecătoarea, stăpâna vrăjitoriilor, care subjuga neamuri prin desfrânările ei şi clanuri prin vrăjitoriile ei.
5 «Iată că sunt împotriva ta! zice Domnul Oştirilor. Îţi voi ridica poalele în cap şi voi arăta neamurilor goliciunea ta, iar regatelor – ruşinea ta!
6 Voi arunca murdării peste tine, te voi înjosi şi te voi face o privelişte pentru toţi.
7 Atunci toţi cei ce te vor vedea vor fugi de tine şi vor zice: ’Ninive este pustiită! Cine o va plânge?‘ Unde să-ţi caut mângâietori?»
8 Eşti tu mai bună decât No-Amon, cetatea care era aşezată pe Nil, înconjurată de ape, a cărei fortăreaţă era marea al cărei zid era apa?
9 Cuş şi Egiptul erau tăria ei nemărginită, iar Put şi Lubim îi erau ajutoare.
10 Şi totuşi a fost exilată, a trebuit să plece în captivitate! Chiar şi copiii ei au fost zdrobiţi la fiecare capăt de drum! Au tras la sorţ pentru fruntaşii ei, şi toţi mai marii ei au fost puşi în lanţuri.
11 Şi tu te vei îmbăta şi te vei ascunde! Şi tu vei căuta un refugiu în faţa duşmanului!
12 Toate fortificaţiile tale sunt ca nişte smochini plini cu cele dintâi roade; dacă sunt scuturate, ele cad în gura celui ce vrea să le mănânce.
13 Iată, cei din oştirea ta sunt ca nişte femei în mijlocul tău! Porţile ţării tale sunt larg deschise duşmanilor tăi; focul le-a mistuit zăvoarele.
14 Scoate-ţi apă pentru asediu! Întăreşte-ţi fortificaţiile! Frământă lutul! Calcă în picioare mortarul! Pregăteşte cuptorul de cărămidă!
15 Acolo te va mistui focul, iar sabia te va tăia; te va mânca, ca o lăcustă! V-aţi tot înmulţit ca lăcusta Ielek, v-aţi tot înmulţit ca lăcusta Arbe!
16 Ţi-ai înmulţit negustorii mai mult decât stelele cerului. Ei însă prădează ca lăcusta Ielek şi apoi zboară.
17 Voievozii tăi sunt ca lăcusta Arbe, iar scribii tăi ca un roi de lăcuste care se aşază pe ziduri într-o zi răcoroasă, dar care, atunci când răsare soarele, zboară şi nu se mai cunoaşte locul unde au fost.
18 Păstorii tăi au aţipit, împărate al Asiriei, iar nobilii tăi se odihnesc! Poporul tău a fost împrăştiat pe munţi şi nu este nimeni să-i adune!
19 Nu este alinare pentru rana ta, iar lovitura-ţi este fatală! Toţi cei ce aud veşti despre tine, bat din palme, căci cine nu a fost atins de cruzimea ta fără margini?!“