1 Binecuvântat să fie Domnul, Stânca mea, Cel Ce-mi deprinde mâinile pentru luptă şi degetele pentru război,
2 Binefăcătorul meu, Fortăreaţa mea, Întăritura mea, Izbăvitorul meu, Scutul meu, Cel în Care mă încred, Cel Care-mi supune poporul!
3 Doamne, ce este omul, ca să-Ţi pese de el, ce este fiul omului, ca să te gândeşti la el?
4 Omul este ca un abur, iar zilele lui sunt ca umbra care trece.
5 Doamne, apleacă-Ţi cerurile şi coboară; atinge munţii, ca să fumege!
6 Aprinde fulgerul şi împrăştie-i pe duşmanii mei; aruncă săgeţile Tale şi pune-i pe fugă!
7 Întinde-Ţi mâna din înălţime! Scapă-mă şi izbăveşte-mă din apele cele mari, din mâna fiilor celui străin,
8 a căror gură vorbeşte nimicuri şi a căror dreaptă este înşelătoare!
9 Dumnezeule, Îţi voi cânta un cântec nou, Îţi voi cânta cu lira cu zece corzi,
10 Ţie, Care le dai regilor biruinţa, Care îl scapi pe robul Tău, David, de sabia celui rău!
11 Numai scapă-mă, izbăveşte-mă din mâna fiilor celui străin, a căror gură vorbeşte nimicuri şi a căror dreaptă este înşelătoare!
12 Atunci fiii noştri, în tinereţea lor, vor fi ca nişte plante bine crescute, fetele noastre sunt ca nişte stâlpi sculptaţi care susţin un palat.
13 Grânarele noastre vor fi pline, gemând de tot felul de roade; turmele şi cirezile noastre ni se vor înmulţi cu miile şi cu zecile de mii pe păşunile noastre;
14 vitele noastre vor fi bine hrănite; nu vom avea parte nici de spărturi de ziduri, nici de înrobire, nici de ţipăt pe uliţele noastre.
15 Ferice de poporul care are parte de acestea! Ferice de poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!