67
Pentru dirijor. De cântat cu instrumente cu corzi. Un psalm. Un cântec. Dumnezeule, ai milă de noi şi binecuvântează-ne, fă să lumineze faţa Ta peste noi!Sela
Să se cunoască astfel pe pământ căile Tale şi mântuirea Ta – printre toate neamurile!
Fie ca popoarele să Te laude, Dumnezeule, să Te laude toate popoarele!
Să se bucure şi să strige de bucurie neamurile, căci Tu judeci popoarele cu nepărtinire şi conduci neamurile pe pământ.Sela
Fie ca popoarele să Te laude, Dumnezeule, să Te laude toate popoarele!
Atunci pământul îşi va da roada, iar Dumnezeu, Dumnezeul nostru, ne va binecuvânta!
Dumnezeu ne va binecuvânta, şi toate marginile pământului se vor teme de El!