74
Dumnezeule, de ce ne respingi neîncetat? De ce-Ţi aprinzi mânia împotriva turmei păşunii Tale?
Adu-Ţi aminte de adunarea Ta, pe care ai cumpărat-o în vechime şi ai răscumpărat-o ca seminţie a moştenirii Tale; adu-Ţi aminte de muntele Sion, pe care l-ai locuit!
Îndreaptă-Ţi paşii spre aceste ruine eterne, unde duşmanul a prăpădit totul în Lăcaşul cel sfânt!
Potrivnicii Tăi au răcnit în mijlocul Locului Tău de întâlnire; şi-au pus însemnele lor ca semne.
Şi-au făcut un nume asemenea celor ce ridică topoarele ca să croiască drum prin pădure.
Şi-au ascuţit uneltele împotriva gravurilor lui, zdrobindu-le cu lovituri de secure şi de bardă.
Au pus foc Lăcaşului Tău, au întinat locuinţa Numelui Tău!
Şi-au zis: „Îi vom prăpădi pe toţi!“, apoi au dat foc tuturor altarelor lui Dumnezeu din ţară.
Nu ne mai putem vedea semnele, nu mai sunt profeţi şi nici unul dintre noi nu ştie până când vor dura toate acestea!
10 Dumnezeule, până când va mai batjocori vrăjmaşul? Va defăima duşmanul pentru totdeauna Numele Tău?
11 De ce Ţi-ai retras mâna şi dreapta Ta? Scoate-o din sân şi pune capăt acestei stări!
12 Dumnezeu este împăratul meu din vechime şi Cel Ce aduce izbăviri peste pământ.
13 Tu, cu puterea Ta, ai despărţit Marea, ai zdrobit capetele monstrului Tanin din ape.
14 Tu ai sfărâmat capetele Leviatanului şi l-ai dat de mâncare poporului din pustietăţi.
15 Tu ai deschis izvoare şi ueduri şi ai uscat râuri care nu seacă.
16 A Ta este ziua; a Ta este şi noaptea. Tu ai rânduit luna şi soarele.
17 Tu ai stabilit hotarele pământului, vara şi iarna Tu le-ai făurit.
18 Adu-Ţi aminte că duşmanul Te defăimează, Doamne, şi un popor nebun batjocoreşte Numele Tău.
19 Nu lăsa pradă fiarelor viaţa turturelei Tale, nu uita pentru totdeauna viaţa necăjiţilor Tăi!
20 Ai în vedere legământul, căci locurile dosnice ale ţării sunt pline de cuiburi ale violenţei!
21 Fă ca cel asuprit să nu se întoarcă amărât! Fă ca nevoiaşul şi sărmanul să laude Numele Tău!
22 Ridică-Te, Dumnezeule, apără-Ţi pricina! Adu-Ţi aminte de ocările zilnice ale celui nebun!
23 Nu uita glasul duşmanilor Tăi şi larma potrivnicilor Tăi care sporeşte mereu!