87
El i-a pus temelia în munţii cei sfinţi.
Domnul iubeşte porţile Sionului mai mult decât oricare altă locuinţă din Iacov.
Lucruri slăvite s-au spus despre tine, cetate a lui Dumnezeu!Sela
Voi aminti Rahabul şi Babilonul ca fiind printre cei ce Mă cunosc – chiar şi Filistia şi Tirul, alături de Cuş – şi voi zice: „Acesta a fost născut acolo!“
Cât despre Sion se va zice: „Acesta şi acela au fost născuţi în el.“ şi Însuşi Cel Preaînalt îl va întări.
Domnul va scrie în registrul popoarelor: „Acesta s-a născut acolo.“Sela
Cântăreţii şi cei ce joacă spun: „Toate izvoarele mele sunt în tine!“