22
În locul lui Iehoram, locuitorii Ierusalimului l-au pus rege pe Ahazia, fiul său mai mic, căci toţi fiii săi mai mari fuseseră ucişi de hoarda care năvălise în tabără împreună cu arabii. Aşa a început să domnească Ahazia, fiul lui Iehoram, regele lui Iuda.
Ahazia era în vârstă de douăzeci şi doi de ani când a devenit rege şi a domnit la Ierusalim timp de un an. Numele mamei sale era Atalia, o nepoată a lui Omri.
Şi el a trăit asemenea familiei lui Ahab, fiindcă mama lui îl îndemna să facă rău.
El a făcut ce este rău înaintea Domnului, întocmai ca cei din familia lui Ahab, căci, după moartea tatălui său, aceştia i-au fost sfetnici spre pierzarea sa.
El s-a luat după sfatul acestora şi s-a dus cu Ioram, fiul lui Ahab, regele lui Israel, ca să lupte împotriva lui Hazael, regele Aramului, la Ramot-Ghilad. Acolo însă arameii l-au rănit pe Ioram,
astfel că el s-a întors la Izreel ca să se vindece de rănile pricinuite la Rama în timpul luptei cu Hazael, regele Aramului. Atunci Ahazia, fiul lui Iehoram, regele lui Iuda, s-a dus la Izreel ca să-l vadă pe Ioram, fiul lui Ahab, fiindcă acesta era rănit.
Prin voia lui Dumnezeu şi spre pierzarea lui Ahazia a venit acesta la Ioram. Căci după ce a sosit la Ioram, el a ieşit împreună cu acesta ca să-l întâmpine pe Iehu, fiul lui Nimşi, cel care fusese uns de Domnul ca să nimicească familia lui Ahab.
În timp ce Iehu îndeplinea judecata asupra familiei lui Ahab, a dat peste conducătorii lui Iuda şi peste fiii fraţilor lui Ahazia aflaţi în slujba acestuia şi i-a omorât.
După aceea a pornit în căutarea lui Ahazia. Oamenii lui l-au capturat în Samaria, în timp ce acesta se ascundea. Ei l-au adus la Iehu şi l-au omorât. Apoi l-au înmormântat, căci îşi ziceau: „Este totuşi nepotul lui Iehoşafat, cel care L-a căutat pe Domnul din toată inima!“ Astfel, nu a mai rămas nimeni în familia lui Ahazia care să aibă putere să conducă regatul.
10 Când Atalia, mama lui Ahazia, a văzut că fiul ei a murit, a uneltit să-i omoare pe toţi urmaşii familiei regale a Casei lui Iuda.
11 Dar Iehoşeba, fiica regelui Iehoram, l-a luat pe ascuns pe Ioaş, fiul lui Ahazia, din mijlocul fiilor regelui, înainte ca ei să fi fost ucişi şi l-a pus împreună cu doica lui într-un dormitor. Astfel Iehoşeba l-a ascuns de Atalia şi aceasta nu l-a omorât. Iehoşeba era fiica regelui Iehoram, soţia preotului Iehoiada şi sora lui Ahazia.
12 Vreme de şase ani, Ioaş a rămas ascuns împreună cu ei în Casa lui Dumnezeu, timp în care Atalia a domnit peste ţară.