7
În cel de-al patrulea an al domniei împăratului Darius, Cuvântul Domnului a venit la Zaharia în ziua a patra a lunii a noua, adică luna Chislev.
Cei din Betel îi trimiseseră pe Sareţer şi pe Reghem-Melek, împreună cu oamenii săi, ca să se roage Domnului
şi să-i întrebe pe preoţii din Casa Domnului Oştirilor şi pe profeţi: „Trebuie să plângem în luna a cincea şi să postim la fel cum am făcut atâţia ani?“
Atunci Cuvântul Domnului a venit la mine şi mi-a zis:
„Vorbeşte întregului popor al ţării, precum şi preoţilor şi spune-le: «Când aţi postit şi v-aţi tânguit în lunile a cincea şi a şaptea, în timpul acestor şaptezeci de ani, oare pentru Mine aţi postit voi?
Iar când mâncaţi şi beţi, oare nu pentru voi înşivă mâncaţi şi beţi?
Nu sunt acestea cuvintele pe care le-a vestit Domnul prin profeţii din vechime, când Ierusalimul era locuit şi în pace, alături de cetăţile din jurul lui, iar Neghevul şi zona deluroasă erau şi ele locuite?»“
Cuvântul Domnului a venit din nou la Zaharia şi i-a zis:
„Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: «Înfăptuiţi judecată dreaptă şi fiecare să arate bunătate şi milă faţă de semenul său!
10 Nu asupriţi pe văduvă sau pe orfan, nici pe străin sau pe sărac şi nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva semenului său!»
11 «Dar ei au refuzat să asculte, şi-au întors spatele cu încăpăţânare şi şi-au astupat urechile ca să n-audă!
12 Şi-au făcut inima tare ca diamantul, ca să n-asculte Legea şi cuvintele pe care le trimitea Domnul Oştirilor prin Duhul Său, prin profeţii din vechime. Şi astfel a venit o mare mânie de la Domnul Oştirilor.
13 Când Eu am chemat, ei n-au ascultat. Tot astfel, când ei vor chema, nici Eu nu voi asculta, zice Domnul Oştirilor.
14 I-am împrăştiat asemenea unei furtuni printre toate neamurile pe care nu le cunoşteau, iar ţara a fost pustiită în urma lor, aşa că nimeni nu mai trecea prin ea şi nu se mai întorcea prin ea. Şi au prefăcut astfel ţara cea plăcută într-o pustietate.»“