1 Şi a început în pilde a grăi lor: Un om a sădit vie, şi o a îngrădit împrejur cu gard, şi a săpat într-însa teasc, şi a zidit turn, şi o a dat pre ea lucrătorilor, şi s-a dus departe.
2 Şi la vreme, a trimis o slugă la lucrători, ca să ia de la lucrători din rodul viei.
3 Iar ei apucându-l pre dânsul, l-au bătut, şi l-au trimis deşert.
4 Şi iarăşi a trimis către dânşii pre altă slugă; şi pre acela bătându-l cu pietre, i-au sfărâmat capul, şi l-au trimis ocărât.
5 Şi iarăşi a trimis pre altul, şi pre acela l-au omorât, şi pre alţii mulţi, pre unii bătându-i, pre alţii omorându-i.
6 Deci având încă un fiu iubit al său, l-a trimis şi pre acela mai pre urmă la ei, zicând: Că se vor ruşina de fiul meu.
7 Iar lucrătorii aceia au zis între sine: Acesta este moştenitorul, veniţi să-l ucidem pre el, şi va fi moşia a noastră.
8 Şi apucându-l pre el l-au omorât, şi l-au scos afară din vie.
9 Ce dar va face Stăpânul viei? Veni-va, şi va pierde pre lucrătorii aceia, şi via o va da altora.
10 Au nici scriptura aceasta n-aţi cetit? Piatra care nu o au băgat în seamă ziditorii, aceasta s-a făcut în capul unghiului;
11 De la Domnul s-a făcut aceasta, şi este minunată întru ochii noştri.
12 Şi căutau să-l prinză pre el, şi se temeau de norod; căci au cunoscut că împrotiva lor a zis pilda; şi lăsându-l pre el, s-au dus.
13 Şi au trimis către dânsul, pre unii din Farisei şi din Irodiani, ca să-l vâneze pre el în cuvânt.
14 Iar ei venind i-au zis lui: Învăţătorule, ştim că adevărat eşti, şi nu-ţi este ţie grijă de nimeni; că nu cauţi în faţa oamenilor, ci întru adevăr calea lui Dumnezeu înveţi; se cade a da dajdie Cezarului, sau nu? Să dăm, sau să nu dăm?
15 Iar el ştiind făţărnicia lor, a zis lor: Ce mă ispitiţi? Aduceţi-mi un dinar să-l văd.
16 Iar ei i-au adus. Şi a zis lor: Al cui este chipul acesta, şi scriptura cea de pre el? Şi ei i-au zis lui: Ale Cezarului.
17 Şi răspunzând Iisus a zis lor: Daţi înapoi pre cele ce sunt ale Cezarului, Cezarului; şi pre cele ce sunt ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Şi s-au mirat de dânsul.
18 Şi au venit la dânsul Saducheii, care zic că nu este înviere; şi l-au întrebat pre el, zicând:
19 Învăţătorule, Moise a scris nouă, că de va muri fratele cuiva, şi-i va rămânea femeia, şi feciori nu va lăsa, să ia fratele lui pre femeia lui, şi să ridice sămânţa fratelui său.
20 Deci şapte fraţi au fost, şi cel dintâi a luat femeie, şi murind, n-a lăsat sămânţă;
21 Şi al doilea o a luat pre dânsa, şi a murit, şi nici acela n-a lăsat sămânţă; şi al treilea aşijderea.
22 Şi o au luat pre dânsa toţi şapte, şi n-au lăsat sămânţă; iar mai pre urmă de toţi a murit şi femeia.
23 Deci la înviere, când vor învia, a căruia dintr-înşii va fi femeie? căci câte şapte o au avut pre ea femeie.
24 Şi răspunzând Iisus, a zis lor: Au nu pentru aceasta vă rătăciţi, neştiind scripturile, nici puterea lui Dumnezeu?
25 Căci după ce din morţi vor învia, nici se vor însura, nici se vor mărita; ci vor fi ca Îngerii în Ceruri.
26 Iar pentru morţi că se vor scula, au nu aţi citit în cartea lui Moise, la Rug, cum i-a grăit Dumnezeu lui, zicând: Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, şi Dumnezeul lui Isaac, şi Dumnezeul lui Iacov.
27 Nu este Dumnezeu al morţilor, ci Dumnezeu al viilor; deci voi mult vă rătăciţi.
28 Şi apropiindu-se unul din Cărturari, care auzise pre dânşii prigonindu-se cu Iisus, văzând că bine le-a răspuns lor, l-a întrebat pre el: Care poruncă este mai întâi de toate?
29 Iar Iisus i-a răspuns lui: Că, mai întâi de toate poruncile este: Auzi Israile, Domnul Dumnezeul nostru, Domnul Unul este;
30 Şi, Să iubeşti pre Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, şi din tot sufletul tău, şi din tot cugetul tău, şi din toată tăria ta; aceasta este porunca cea dintâi.
31 Iar a doua asemenea acesteia: Să iubeşti pre aproapele tău, ca însuţi pre sine. Mai mare decât acestea altă poruncă nu este.
32 Şi a zis lui Cărturarul: Bine, Învăţătorule, adevărat ai zis, că Unul este Dumnezeu, şi nu este altul afară de dânsul;
33 Şi a-l iubi pre el din toată inima, şi din tot cugetul, şi din tot sufletul, şi din toată tăria; şi a iubi pre aproapele ca pre sine, mai mult este decât toate prinoasele şi jertfele.
34 Iar Iisus văzând că cu înţelepciune a răspuns, i-a zis lui: Nu eşti departe de Împărăţia lui Dumnezeu. Şi nimeni mai mult nu îndrăznea să-l întrebe pre el.
35 Şi răspunzând Iisus a zis, învăţând în Biserică: Cum zic Cărturarii că Hristos este Fiul lui David?
36 Că însuşi David a zis cu Duhul Sfânt: Zis-a Domnul Domnului meu: Şezi de-a dreapta mea, până ce voi pune pre vrăjmaşii tăi aşternut Picioarelor tale.
37 Deci însuşi David îl numeşte pre el Domn; şi de unde dar este fiu al lui? Şi norodul cel mult asculta pre el cu dulceaţă.
38 Şi grăia lor întru învăţătura sa: Păziţi-vă de Cărturari care voiesc a umbla în podoabe, şi iubesc închinăciunile prin târguri.
39 Şi scaunele cele mai de sus în Sinagoguri, şi şederile cele mai întâi la ospeţe;
40 Care mănâncă casele văduvelor şi cu pricină îndelung se roagă; aceştia vor lua mai grea osândă.
41 Şi şezând Iisus în preajma Gazofilachiei, privea cum aruncă norodul bani în Gazofilachie; şi mulţi bogaţi aruncau multe.
42 Şi venind o văduvă săracă, a aruncat doi filiari, ce este un codrant.
43 Şi chemând pre Ucenicii săi, le-a zis lor: Amin zic vouă, că această văduvă săracă, aruncă mai mult decât toţi cei ce au aruncat în Gazofilachie;
44 Că toţi din prisosinţa lor au aruncat, iar aceasta din lipsa sa, toate câte a avut a aruncat, toată avuţia sa.