1 Adevărul zic întru Hristos, nu mint, împreună mărturisindu-mi mie cunoştinţa gândului meu prin Duhul Sfânt.
2 Că întristare mare îmi este mie, şi neîncetată durere inimii mele.
3 Că aş fi poftit eu însumi a fi anatema de la Hristos pentru fraţii mei şi rudele mele dupre trup.
4 Care sunt Israiliteni, a cărora este punerea de fii, şi slava, şi aşezământurile, şi punerea de lege, şi slujba, şi făgăduinţele.
5 Ai cărora sunt părinţii, şi dintru care este Hristos după trup, care este peste toate Dumnezeu binecuvântat în veci Amin.
6 Ci nu ca cum că a căzut cuvântul lui Dumnezeu; că nu toţi care sunt din Israil, aceştia sunt Israil.
7 Nici căci sunt sămânţa lui Avraam, toţi sunt fii, ci întru Isaac (a zis) se va numi ţie sămânţă.
8 Adică nu care sunt fii ai trupului, aceştia sunt fii ai lui Dumnezeu; ci care sunt fii ai făgăduinţei, se socotesc întru sămânţă.
9 Că al făgăduinţei este cuvântul acesta: Întru această vreme voi veni, şi va fi Sarrei fiu.
10 Şi nu numai, ci şi Rebecca, dintru unul având aşternut, de la Isaac Părintele nostru.
11 Că încă nici fiind ei născuţi nici făcând ceva bine sau rău, ca cea după alegere rânduială (punere înainte; sfat) a lui Dumnezeu să rămână nu din fapte, ci de la cel ce cheamă.
12 I s-a zis ei: Că cel mai mare va sluji celui mai mic.
13 Precum este scris: Pre Iacov am iubit, iar pe Isav am urât.
14 Ce dar vom zice? Au doară este nedreptate la Dumnezeu? Să nu fie.
15 Că lui Moise zice: Voi milui pre care miluiesc; şi nu mă voi îndura de carele nu mă îndur.
16 Deci dar nu este nici a celui ce voieşte, nici a celui ce aleargă, ci a lui Dumnezeu celui ce miluieşte.
17 Că zice Scriptura lui Faraon: Că spre însăşi acesta te-am ridicat, ca să arăt întru tine puterea mea; şi ca să se vestească Numele meu în tot pământul.
18 Deci dar pre care voieşte miluieşte, şi pre care voieşte împietreşte.
19 Îmi vei zice dar mie: Ce mă prihăneşte? Că voii lui cine poate sta împotrivă?
20 Ci o omule, tu cine eşti, care răspunzi împotriva lui Dumnezeu? Au doară va zice făptura celui ce o a făcut pre ea: Căci m-ai făcut aşa?
21 Au nu are putere olarul preste lut, ca dintru aceeaşi frământătură să facă un vas de cinste, iar altul de necinste?
22 Iar dacă vrând Dumnezeu să-şi arate mânia, şi să-şi descopere puterea sa, a suferit (a adus) întru multă răbdare vase ale mâniei gătite spre pieire;
23 Şi ca să-şi arate bogăţia slavei sale spre vase ale milei, care a gătit mai înainte spre slavă.
24 Pre care ne-a şi chemat pre noi, nu numai din Iudei, ci şi din neamuri.
25 Precum la Osie zice: Chema-voi pre cel nu este norodul meu, norodul meu; şi pre cea neiubită, iubită.
26 Şi va fi, în locul unde s-a zis lor: Nu norodul meu sunteţi voi, acolo se vor chema fii lui Dumnezeu celui viu.
27 Iar Isaia strigă pentru Israil: De va fi numărul fiilor lui, Israil ca nisipul mării, rămăşiţa se va mântui.
28 Pentru că cuvânt săvârşind şi scurtând întru dreptate, că cuvânt scurt va face Domnul pre pământ.
29 Şi precum a zis mai înainte Isaia: De nu ne-ar fi lăsat nouă Domnul Savaot sămânţă, ca Sodoma ne-am fi făcut, şi cu Gomora ne-am fi asemănat.
30 Ce dar vom zice? Că neamurile care nu umblau după dreptate au ajuns dreptatea, însă dreptatea care este din credinţă.
31 Iar Israil umblând după legea dreptăţii, la legea dreptăţii nu a ajuns.
32 Pentru ce? Căci nu din credinţă, ci ca din faptele legii; că s-au poticnit de piatra poticnirii.
33 Precum este scris: Iată, pun în Sion piatră de poticnire, şi piatră de sminteală, şi tot cel ce va crede întru ea, nu se va ruşina.