44
Atuncia m’a dus în drumul către poarta de din afară a templului, ce caută spre răsărit, şi ea era închisă. Şi zisu-mi-a Domnul: Poarta aceasta va sta închisă, şi nu se va deschide, şi nimenea nu va întra printr’însa; căci Domnul, Dumnezeul lui Israel a întrat printr’însa; deaceea va sta închisă. Ea va fi pentru domnitor; domnitorul va şedea într’însa, ca să mănânce pâne înaintea Domnului; el va întra pe drumul porticului porţii acesteia, şi tot pe acest drum va ieşi.
Atuncia m’a dus în drumul porţii de către mează-noapte în faţa casei: şi am văzut, şi iată, mărirea Domnului umplea casa Domnului: şi am căzut preste faţa mea. Şi zisu-mi-a Domnul: Fiul omului, ia seamă, şi uită-te cu ochii, şi ascultă cu urechile toate câte îţi voiu vorbi de ţoate aşezămintele casei Domnului şi de toate legile ei; şi ia seamă la întrarea casei şi la toate ieşirile templului. Şi vei zice celor neascultători, casei lui Israel: Aşa zice Domnul, Dumnezeul: Casă a lui Israel, ajungă-vă atâtea urîciuni: Că aţi adus străini, necircumcişi la inimă şi necircumcişi la corp, ca să stea în templul meu, şi să-l pângărească pe el, casa mea, când îmi aduceţi pânea mea, grăsimea şi sângele; aşa aţi călcat legământul meu prin toate urîciunile voastre. Şi n’aţi păzit cele de păzit ale sfintelor mele; ci i-aţi pus pe aceia în locul vostru, ca să păzească cele de păzit în templul meu.
Aşa zice Domnul, Dumnezeul: Nici un străin, necircumcis la inimă şi necircumcis la corp, nu va întra în templul meu, din toţi străinii câţi se vor afla între fiii lui Israel; 10 Ci Leviţii, care s’au depărtat dela mine, când Israel rătăcia, rătăcind dela mine în urma idolilor lor, vor purta pedeapsa fărădelegii lor; 11 Şi vor fi servi în templul meu, custozi la porţile casei, şi se vor servi în casă; ei vor junghia pentru popor arderile de tot şi alte jertfe, şi vor sta înaintea poporului, ca să-i servească. 12 Căci ei îi serviau înaintea idolilor lui, şi erau pricina de cădere în păcat pentru casa lui Israel; deaceea ridicatu-mi-am mâna împotriva lor, zice Domnul, Dumnezeul, jurându-mă, că vor purta pedeapsa fărădelegii lor. 13 Nu se vor apropia de mine, ca să-mi preoţească, şi nu se vor apropia de nimic din cele sfinte ale mele, din cele prea sfinte; ci vor purta ruşinea lor şi pedeapsa pentru urîciunile, ce le-au făcut. 14 Şi-i voiu pune să păzească cele de păzit ale casei pentru tot serviciul ei, şi pentru tot ce se va face în el.
15 Dar preoţii, Leviţi, fiii lui Zadok, cei ce păziau cele de păzit ale templului meu, când fiii lui Israel se rătăciau dela mine, aceştia se vor apropia de mine, ca să mă servească, şi vor sta înaintea mea, ca să-mi aducă grăsimea şi sângele, zice Domnul, Dumnezeul: 16 Aceştia vor întra în templul meu, şi se vor apropia de masa mea, ca să mă servească; şi vor păzi cele de păzit ale mele. 17 Şi când vor întra în porţile curţii de din lăuntru, se vor îmbrăca cu vestminte de in; şi lână pe ei nu va fi, când vor servi în porţile curţii de din lăuntru şi în templu. 18 Şi vor avea pe capetele lor tiare de in, şi pe coapsele lor pulpane de in; şi nu se vor încinge cu lucruri aducătoare de sudoare. 19 Şi când vor ieşi în curtea de din afară la popor, se vor desbrăca de vestmintele lor, cu care au servit, le vor pune în camerile sfinte, şi se vor îmbrăca cu alte vestminte: ca să nu sfinţească poporul cu vestmintele lor. 20 Şi nu-şi vor rade capetele, şi nici nu vor lăsa părul să crească lung; ci numai cât îşi voi tunde capetele. 21 Şi nici un preot nu va bea vin, când va întra în curtea de din lăuntru. 22 Şi nici nu-şi vor lua de femeie văduvă, sau femeie despărţită; ci vor lua de femeie fecioară din seminţia casei lui Israel, sau văduvă, rămasă văduvă unui preot. 23 Şi vor învăţa pe poporul meu să deosebească între curat şi necurat, 24 Şi la ceartă ei vor şedea să judece; şi-i vor judeca după judecăţile mele; şi vor păzi legile mele şi aşezămintele mele în toate sărbătorile mele; şi vor sfinţi sărbătorile mele. 25 Şi nu vor întra la om mort, ca să se spurce; afară numai pentru părinte sau mumă, pentru fiu sau fiică, pentru frate sau soră nemăritată; numai pentru aceştia se vor spurca. 26 Şi dupăce cel spurcat se va curăţi, i-se vor număra şeapte zile.
27 Şi în ziua ce va întra în templu, în curtea cea mai de din lăuntru, ca să servească în templu, va aduce jertfa sa pentru păcat, zice Domnul, Dumnezeul. 28 Şi iată, ce le va servi de moştenire: eu sunt moşţenirea lor; deci nici o stăpânire nu le veţi da în Israel; eu sunt stăpânirea lor. 29 Vor mânca darul de pâne şi jertfa pentru păcat şi jertfa pentru vină; şi toate cele sfinţite prin anatemă din Israel ale lor vor fi. 30 Şi toate prinoasele tuturor fructelor întâiu din toate darurile ridicate, ale voastre, vor fi ale preoţilor; şi prinosul aluatului vostru îl veţi da preotului, ca să aducă binecuvântare în casele voastre. 31 Preoţii nu vor mânca din mortăciuni sau din sfâşiate, nici paseri, nici vite.