1 După ce se sfârşi aceasta, se apropiară mai marii de mine, şi ziseră: Poporul lui Israel, preoţii şi Leviţii nu s’au deosebit de poporul pământului (făcând toate urîciunile lor), de Cananei, Hetei, Ferizei, Iebusei, Ammoniţi, Moabiţi, Egipteni şi Amorei. 2 Căci au luat dintre fetele lor de femei pentru sine şi pentru fiii lor, şi au amestecat seminţia sacră cu popoarele acestor ţări. Şi mâna mai marilor şi a căpeteniilor mai întâiu a fost în fărădelegea aceasta. 3 Şi auzind acestea, am rupt vestmântul meu şi mantia mea, şi am smuls din părul capului meu şi din barba mea, şi am căzut uimit. 4 Atuncia se adunară la mine toţi, cari se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel, pentru fărădelegea celor din captivitate, şi eu am şezut uimit până la jertfirea de sară.
5 Şi mă sculai la jertfirea de sară din umilirea mea, şi cu vestmântul şi mantia mea rupte plecat-am genunchile, şi am întins mânele mele către Domnul, Dumnezeul meu. 6 Şi zis-am: Dumnezeul meu, îmi este ruşine, şi mă roşesc, a ridica ochii mei către tine, Dumnezeule; că fărădelegile noastre s’au îmmulţit preste capetele noastre, şi vina noastră s’a mărit până la cer. 7 Din zilele părinţilor nciştri suntem în mare vină, până în ziua de astăzi, şi pentu păcatele noastre am fost daţi noi, regii noştri şi preoţii noştri în mâna regilor ţărilor, săbiei, în captivitate, în pradă, şi în ruşinea feţei, precum se vede astăzi. 8 Şi acum puţintel s’a îndurat spre noi Domnul, Dumnezeul nostru, ca să ni-se lase mântuire, şi să ni-se dea întemeiere, în locul său cel sfânt; ca Dumnezeul nostru să ne lumineze ochii, şi să ne dea puţină răsuflare în sclavia noastră. 9 Căci servi eram noi; dar Dumnezeul nostru nu ne-a părăsit în sclavia noastră, ci ne-a făcut să găsim har înaintea regelui Perşilor, dându-ne răsuflare, ca să ridicăm casa Dumnezeului nostru, şi să dregem ruinele ei, şi dându-ne zid în Iuda şi în Ierusalim. 10 Ce deci să mai zicem noi, Dumnezeul nostru; după toate acestea? Că noi am părăsit poruncile tale, 11 Pre care le-ai dat prin mâna servilor tăi, a profeţilor, zicând: Pământul, în care întraţi, ca să-l stăpâniţi, este pământ necurat, mânjit de popoarele ţărilor, prin urîciunile lor, cu cari l-au umplut, dela un capăt până la celalalt, cu necurăţeniile lor. 12 Voi deci să nu daţi fetele voastre fiilor lor, şi să nu luaţi fetele lor pentru fiii voştri, şi în veci să nu căutaţi pacea şi binele lor; ca să fiţi tari, şi să mâncaţi binele pământului, şi să-l păstraţi de moştenire pentru fiii voştri în veci. 13 Şi după toate câte au venit asupra noastră prin faptele noastre cele rele, şi pentru păcatul nostru cel mare, şi pentru că tu, Dumnezeul nostru, ne-ai pedepsit mai puţin, decât după fărădelegea noastră, şi ne-ai dat mântuirea aceasta, 14 se cuvine oare să călcăm iarăşi poruncile tale, şi să ne încuscrim cu popoarele acestor urîciuni? Nu te vei mânia oare asupra noastră până la nimicire, aşa că nu va rămâne nici o rămăşiţă şi nici o mântuire? 15 Doamne, Dumnezeul lui Israel, tu eşti drept; căci noi am rămas mântuiţi, precum se vede astăzi. Iată, suntem înaintea ta cu vina noastră; că nu putem sta pentru aceasta înaintea ta.