1 Şi Domnul zise lui Abram: ieşi din pământul tău, şi din locul naşterii tale, şi din casa părintelui tău, în pâmântul care eu ţi-l voiu arăta ţie. 2 Şi te voiu face naţiune mare, şi te voiu binecuvânta, şi voiu face numele tău mare, şi vei fi binecuvântat; 3 şi voiu binecuvânta pre cei ce te binecuvântă, şi pre cel ce te va blestema, îl voiu blestema, şi se vor binecuvânta întru tine toate neamurile pământului.
4 Şi Abram se duse precum Domnul îi zise, şi merse cu dânsul Lot. Şi era Abram de şaptezeci şi cinci de ani, când ieşi din Haran. 5 Şi Abram luă pre Sarai femeia sa, şi pre Lot, fiul fratelui său, şi cu toate averile lor, pre care le agonisiseră, şi sufletele ce le câştigaseră ei în Haran, şi ieşiră să meargă îm pământul Canaan; şi ajunseră în pământul Canaan.
6 Şi Abram străbătu pământul acela până la locul Şechem, până la stejarul More; şi Cananeii locuiau atunci pământul.
7 Şi se arătă Domnul lui Abram, şi-i zise: Pământul acesta îl voiu da seminţiei tale. Şi Abram zidi acolo altar Domnului, care se arătase lui.
8 Şi de acolo trecu la muntele cel despre răsărit de Bethel, şi-şi întinse cortul său, având Bethelul spre apus, şi Ai spre răsărit; şi zidi acolo altar Domnului, şi invocă numele Domnului. 9 Şi Abram plecă, mergând şi înaintând spre miazăzi.
10 Şi se făcu foamete în ţară, şi Abram se pogorî în Egipt, ca să petreacă acolo, că foametea era grea în ţară. 11 Şi apropiindu-se el să între în Egipt, zise cătră Sarai, femeia sa: Iată eu cunosc că tu eşti femeie frumoasă la faţă. 12 Şi se poate întâmpla, ca Egiptenii, văzându-te pre tine, să zică: Femeia lui este aceasta; şi pre mine să mă omoare, şi pre tine să te lase vie. 13 Zi, te rog, că eşti sora mea, ca pentru tine să-mi fie bine; şi din cauza ta să trăească sufletul meu.
14 Şi venind Abram în Egipt, văzură Egiptenii femeia, că era frumoasă foarte. 15 Şi văzând-o pre ea mai marii lui Faraon, o lăudară cătră Faraon, şi femeia fu dusă în casa lui Faraon. 16 Acesta, pentru dânsa, făcu bine lui Abram, şi el dobândi oi şi boi şi asini, servi şi serve, şi asine şi cămile. 17 Domnul lovi pre Faraon şi casa lui cu mari plăgi pentru Sarai, femeia lui Abram. 18 Şi Faraon chemă pre Abram, şi-i zise: Pentru ce mi-ai făcut mie aceasta? Pentru ce nu mi-ai spus, că ea este femeia ta? 19 Pentru ce ai zis: Sora mea este ea? Şi eu eram să o iau mie de femeie. Şi acum, iată-ţi femeia ta! Ia-o, şi te du! 20 Şi Faraon dete ordin oamenilor lui pentru dânsul; şi ei îl conduseră pre el şi pre femeia sa şi toate câte avea el.