2 Tesaloniceni
1
Pavel şi Silvan şi Timoteiu bisericei Tesalonicenilor în Dumnezeu Tatăl nostru şi în Domnul Iisus Hristos.
Dar vouă şi pace dela Dumnezeu Tatăl nostru şi dela Domnul Iisus Hristos.
Datori suntem să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraţilor, după cum se cuvine, că credinţa voastră creşte preste măsură şi se înmulţeşte iubirea fiecăruia dintre voi toţi dela unii la alţii,
Încât noi înşine ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu pentru statornicia voastră şi credincioşia în toate urările voastre şi în strâmtorările pe care le suferiţi.
Semn învederat al dreptei judecăţi a lui Dumnezeu, ca voi să fiţi învredniciţi de împărăţia lui Dumnezeu pentru care şi pătimiţi.
Dacă cu adevărat drept este la Dumnezeu ca să deà în schimb strâmtorare celor care vă strâmtorează pe voi.
Şi voi, care sunteţi strâmtoraţi, uşurare cu noi, la descoperirea Domnului Iisus din cer cu îngerii puterii sale.
În văpae de foc, dând osândă celor care nu cunosc pe Dumnezeu şi celor care nu ascultă de evangelia Domnului nostru Iisus,
Ca unii care vor luà pedeapsă, peire vecinică „dela faţa Domnului şi dela mărirea tării lui”.
10 Când va fi venit ca să fie mărit între sfinţii săi şi să fie privit cu mirare în ziua aceea între toţi care au crezut. – că crezută a fost mărturia noastră către voi.
11 Pentru care ne şi rugăm totdeauna pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă învrednicească de chemarea sa şi să împliniască cu putere orice găsire cu cale spre bunătate şi lucrul credinţei.
12 Ca să fie mărit al Domnului nostru Iisus nume în voi şi voi într’însul, potrivit darului Dumnezeului nostru şi Domnului Iisus Hristos.