1 Şi s’a întristat Iona cu întristare mare, şi s’a aprins de mânie; 2 Şi s’a rugat Domnului, şi a zis: O Doamne, au nu aceasta era zicerea mea, când încă eram în pământul meu? deaceea am căutat să fug în Tarşiş; căci ştiam, că tu eşti Dumnezeul milos şi îndurător, târziu la mânie, plin de îndurare, şi te căeşti de rău. 3 Şi acum, Doamne, ia rogu-te, viaţa mea dela mine; căci îmi este mai bine să mor decât să trăesc. 4 Şi a zis Domnul: Oare se cade să te mânii?
5 Şi a ieşit Iona din cetate, a şezut spre răsăritul cetăţii, şi acolo şi-a făcut o colibă, şi şedea supt dânsa la umbră, până să vadă ce are să se întâmple în cetate. 6 Şi găti Domnul, Dumnezeul un kikaion, şi l-a făcut să crească preste Iona, ca să fie de umbrar capului său, ca să-l scape de întristarea sa. Şi s’a bucurat Iona cu bucurie mare de kikaion.
7 Şi a gătit Dumnezeu un vierme, cum s’a ivit zorile dimineţii următoare, care a lovit kikaionul, şi s’a uscat. 8 Şi îndată ce a răsărit soarele, a rânduit Dumnezeu un vânt de răsărit arzător; şi lovia soarele capul lui Iona; şi lâncezi, şi poftia în sine să moară; şi a zis: Mai bine îmi este să mor decât să trăesc.
9 Şi a zis Dumnezeu către Iona: Oare te superi foarte pentru kikaion? Şi a zis: Foarte mă supăr, până la moarte.
10 Şi a zis Domnul: Te-ai îndurat de kikaion, pentru care nu te-ai ostenit, nici nu l-ai făcut să crească, ce într’o noapte a pierit: 11 Şi eu oare nu trebuia să mă îndur de Niniva, cetatea cea mare, în care sunt mai mulţi decât o sută douăzeci de mii de oameni, care nu ştiau a deosebi dreapta lor de stânga lor, afară de vite multe?