1 Iar Iisus se duse la muntele măslinilor.
2 Şi des de dimineaţă venì iarăşi în templu, şi tot poporul venià la dânsul, şi stând jos îi învăţà.
3 Iar cărturarii şi fariseii aduc la dânsul pe o femeie prinsă în adulter şi punându-o în mijloc.
4 Îi zic: Învăţătorule, această femeie a fost prinsă chiar asupra faptului de adulter.
5 Şi Moise ne-a poruncit în lege a omorî cu pietrii pe unele ca acestea: deci tu ce zici despre dânsa?
6 Şi ziceau aceasta ispitindu-l, ca să aibă cuvânt a-l învinuì. Iar Iisus plecându-se jos scrià cu degetul pe pământ.
7 Dar fiindcă îl întrebau neîncetat, ridicându-se în sus zise către dânşii: Cine dintre voi este fără păcat să arunce cel dintâiu piatra aupra ei.
8 Şi plecându-se iarăşi jos scrià cu degetul pe pământ.
9 Iar ei auzind şi mustraţi fiind de cugetul lor, ieşiau unul câte unul, începând dela cei bătrâni până la cei din urmă, şi rămase numai Iisus şi femeia stând în mijloc.
10 Atuncia Iisus ridicându-se, şi nezărind pe nimenea, afară de femeie, îi zise: Femeie, unde sunt aceia care te învinuiesc? Nu te-a osândit nimenea?
11 Şi ea zise: Nimenea Doamne. Atuncia Iisus îi zise: Nici eu nu te osândesc: Du-te şi nu mai păcătuì.
12 Deci Iisus le vorbì iarăşi zicând: Eu sunt lumina lumii: cine-mi urmează mie nu va umblà în întunerec, ci va aveà lumina vieţii.
13 Şi fariseii îi ziseră: Tu dai mărturie pentru tine însuţi: mărturia ta nu este adevărată.
14 Răspunse Iisus şi le zise: Chiar când eu dau mărturie pentru mine însumi, mărturia mea este adevărată, pentru că ştiu de unde am venit şi unde mă duc. Dar voi nu ştiţi de unde vin, sau unde mă duc.
15 Voi osândiţi după vedere, eu nu osândesc pe nimenea.
16 Chiar când osândesc şi eu, hotărârea mea osânditoare este adevărată, pentru că nu sunt singur, ci eu şi cel care m’a trimis, Tatăl.
17 Şi chiar în legea voastră este scris, că mărturia a doi oameni este adevărată.
18 Eu sunt, care dau mărturie pentru mine însumi, şi pentru mine dă mărturie cel care m’a trimis, Tatăl.
19 Deci îi ziceau: Unde este tatăl tău? Răspunse Iisus: nici pe mine nu mă ştiţi, nici pe Tatăl meu: dacă m’aţi ştì pe mine, aţi ştì şi pe Tatăl meu.
20 Aceste cuvinte le vorbì Iisus stând lângă cutia pentru daruri pe când învăţà în templu: şi nimenea nu-l prinse, pentru că nu venise încă ceasul lui.
21 Deci iarăşi le zise Iisus: Eu mă duc şi mă veţi căutà, şi veţi murì în păcatul vostru: unde mă duc eu, voi nu puteţi venì.
22 Deci Iudeii ziceau: Nu cumva se va omorî pe sine însuşi, pentru că zice unde mă duc eu, voi nu puteţi venì?
23 Şi le zise: Voi sunteţi din cele de jos, eu sunt din cele de sus: voi sunteţi din lumea aceasta, eu nu sunt din lumea aceasta.
24 Deci v’am spus că veţi murì în păcatele voastre: căci dacă nu credeţi, că eu sunt, veţi murì în păcatele voastre.
25 De aceea îi ziseră: Tu cine eşti? Şi Iisus le zise: Ceeace dela început vă şi vorbesc vouă.
26 Multe am să zic despre voi, şi să osândesc: dar cel care m’a trimis pe mine adevărat este, şi eu ce am auzit dela dânsul, acestea le vorbesc în lume.
27 Şi nu înţeleseră că le vorbià despre Tatăl.
28 Deci le zise Iisus: când veţi fi ridicat sus pe Fiul omului, atuncia veţi cunoaşte că eu sunt, şi dela mine însumi nimic nu fac, ci după cum m’a învăţat pe mine Tatăl, acestea vorbesc.
29 Şi cine m’a trimis pe mine este împreună cu mine: Tatăl nu m’a lăsat singur, pentru că eu totdeauna fac cele plăcute lui.
30 Acestea vorbind el, mulţi crezură într’însul.
31 Deci Iisus ziceà către Iudeii care crezuse într’însul: Dacă voi rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat ucenicii mei.
32 Şi veţi cunoaşte adevărul, şi adevărul vă va face de sine stătători.
33 Noi suntem neamul lui Abraam, răspunseră către dânsul, şi niciodată n’am fost robi cuiva: Cum zici tu, că veţi fi de sine stătători?
34 Răspunse lor Iisus: Adevăr, adevăr zic vouă, că oricine care făptueşte păcatul este rob al păcatului.
35 Şi robul nu rămâne în casă pentru totdeauna: iar fiul rămâne pentru totdeauna.
36 Deci dacă fiul vă va fi făcut de sine stătători, veţi fi într’adevăr de sine stătători.
37 Ştiu că sunteţi neamul lui Abraam: dar căutaţi să mă omorîţi, pentru că cuvântul meu nu are loc în voi.
38 Eu vorbesc ce am văzut dela Tatăl meu; şi voi deci faceţi ce aţi auzit dela tatăl vostru.
39 Răspunseră şi-i ziseră: Tatăl nostru este Abraam. Zice lor Iisus: Dacă aţi fi fiii lui Abraam, aţi face faptele lui Abraam.
40 Dar voi căutaţi acum să mă omorîţi pe mine, un om care v’am vorbit adevărul, pe care l-am auzit dela Dumnezeu: Abraam nu făcù aceasta.
41 Voi faceţi faptele tatălui vostru. Dar ei îi ziseră: Noi nu suntem născuţi din desfrânare, avem un tată, pe Dumnezeu.
42 Şi Iisus le zise: Dacă Dumnezeu ar fi tatăl vostru, m’aţi iubì pe mine: căci eu din Dumnezeu am ieşit şi vin: căci n’m venit dela mine însumi, ci acela m’a trimis.
43 Pentru ce nu înţelegeţi vorbirea mea? Pentru că nu puteţi auzì cuvântul meu.
44 Voi sunteţi din tatăl, diavolul, şi voiţi să faceţi poftele tatălui vostru. Acela dela început erà omorîtor de oameni şi nu stă în adevăr, pentru că într’însul nu este adevăr. Când vorbeşte minciuna, vorbeste din ale sale: pentru că este mincinos şi tată al mincinosului.
45 Dar pentru că eu spun adevărul, nu mă credeţi.
46 Cine dintre voi mă mustră pentru păcat? Dacă vorbesc adevăr, pentru ce voi nu mă credeţi?
47 Cine este din Dumnezeu ascultă cuvintele lui Dumnezeu: de aceea voi nu ascultaţi, pentru că nu sunteţi din Dumnezeu.
48 Răspunseră Iudeii şi-i ziseră: nu zicem noi oare bine, că tu eşti Samaritan şi ai demon?
49 Răspunse Iisus: Eu nu am demon, ci cinstesc pe Tatăl meu, şi voi mă necinstiţi pe mine.
50 Eu nu caut mărirea mea, este cine caută şi judecă.
51 Adevăr, adevăr zic vouă, dacă va păzì cineva cuvântul, nu va vedeà moarte în veci.
52 Deci îi ziseră Iudeii: acum am cunoscut, că ai demon. Abraam a murit şi profeţì, şi tu zici: dcaă va păzì cineva cuvântul, nu va gustà moarte în veci.
53 Nu cumva eşti tu mai mare decât tatăl nostru Abraam, care a murit? Şi profeţii au murit: drept cine te faci pe tine însuţi?
54 Răspunse Iisus: dacă eu mă voiu fi mărit pe mine însumi, mărirea mea nimic nu este: este Tatăl care mă măreşte, despre care voi ziceţi, că este Dumnezeul vostru.
55 Şi nu l-aţi cunoscut, iar eu îl cunosc. Şi dacă zic că nu-l cunosc, voiu fi asemenea vouă, mincinos: dar îl cunosc şi păzesc cuvântul lui.
56 Abraam tatăl vostru fù bucuros să vază ziua mea, şi văzù şi fù mulţumit.
57 Deci ziseră Iudeii către dânsul: Cincizeci de ani nu ai încă, şi ai văzut pe Abraam?
58 Zise lor Iisus: Adevăr, adevăr zic vouă, mai nainte de-a fi fost Abraam sunt eu.
59 Deci luară pietrii ca să arunce într’însul; dar Iisus se ascunse şi ieşì din templu, trecând prin mijlocul lor, şi astfel se duse.