25
Cuvântul care a fost către Ieremia despre tot poporul lui Iuda, în anul al patrulea al domniei lui Iehoiakim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda, care a fost anul întâiu al lui Nebucodonosor, regele Babilonului: Pre care Ieremia profetul l-a vorbit către tot poporul lui Iuda, şi către toţi locuitorii Ierusalimului, zicând: Dela anul al treisprezecelea al lui Iosia, fiul lui Amon, regele lui Iuda, până în ziua aceasta, care este anul al douăzeci şi treilea, cuvântul Domnului a fost către mine şi eu v’am vorbit, sculându-mă de dimineaţă şi vorbind: dar n’aţi ascultat. Şi a trimis Domnul către voi pre toţi servii săi, pre profeţi, sculându-se de dimineaţă şi trimiţându-i; dar n’aţi ascultat, nici aţi plecat urechea voastră, ca să auziţi. El a zis: Întoarceţi-vă fiecare dela calea sa cea rea şi dela răutatea faptelor sale, şi locuiţi pe pământul, ce Domnul v’a dat vouă şi părinţilor voştri în veci şi nesfârşit. Şi nu urmaţi după alţi zei, ca să le serviţi şi să vă închinaţi lor; şi nu mă întărâtaţi prin lucrurile mânilor voastre; şi atuncia nu vă voiu face nici un rău. Dar n’aţi ascultat de mine, zice Domnul: aşa că m’aţi întărâtat prin lucrurile mânilor voastre, spre dauna voastră. Deaceea aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor: Fiindcă n’aţi ascultat de cuvintele mele; Iată, eu voiu trimite, şi voiu aduna toate neamurile dela mează-noapte, zice Domnul, şi pre Nebucodonosor, regele Babilonului, servul meu, şi le voiu aduce asupra pământului acestuia, asupra locuitorilor lui, şi asupra tutulor popoarelor acestora de jur împrejur, şi le voiu nimici; le voiu face de groază, de diapreţ şi de ruină vecinică. 10 Şi voiu face să înceteze dintre dânşii vocea bucuriei şi vocea veseliei, vocea de mire şi vocea de mireasă, vuetul pietrei de moară şi lumina de candelă, 11 Şi tot pământul acesta vâ fi prefăcut în ruină şi pustietate; şi popoarele acestea vor servi pre regele Babilonului şeaptezeci de ani.
12 Dar la împlinirea celor şeaptezeci de ani voiu pedepsi, zice Domnul, pre regele Babilonului şi pre poporul acela pentru nelegiuirea lor, şi pre pământul Chaldeilor, pre care-l voiu preface într’o pustietate vecinică. 13 Şi voiu face să vină asupra pământului aceluia toate cuvintele mele, pre care le-am vorbit asupra lui, adecă tot ce este scris în cartea aceasta, ce Ieremia a profeţit asupra tutulor popoarelor. 14 Căci multe popoare şi regi mari le vor supune şi pre dânsele; şi le voiu răsplăti după faptele lor, şi după făpturile mânilor lor.
15 Căci aşa zice către mine Domnul, Dumnezeul lui Israel; Ia această cupă de vin a mâniei mele din mâna mea, şi adapă din ea pre toate popoarele, către care te voiu trimite. 16 Vor bea, vor şovăi, şi se vor înfuria de sabia, pe care o voiu trimite între ele. 17 Atuncia am luat cupa din mâna Domnului, şi am adăpat toate popoarele, la care Domnul m’a trimis; 18 Adecă: Ierusalinml şi cetăţile lui Iuda, pre regii lui şi pre mai marii lui, ca să-i aducă în pustiire, în groază, în batjo cură şi în blestem, precum sunt astăzi; 19 Pre Faraon, regele Egiptului, pre servii lui, pre mai marii lui, şi pre tot poporul său; 20 Şi pre tot poporul cel amestecat, şi pre toţi regii pământului Uz, şi pre toţi regii pământului Filistenilor, şi Aşkalonul, şi pre Gaza, şi Ekronul, şi rămăşiţa Aşdodului; 21 Edomul, şi Moabul, şi pre fiii lui Ammon; 22 Pre toţi regii Tirului, şi pre toţi regii Sidonului, şi pre regii insulelor, care se află dincolo de mare; 23 Dedanul şi Tema, şi Buzul, şi pre toţi cei ce taie marginile părului capului; 24 Şi pre toţi regii Arabiei, şi pre toţi regii popoarelor amestecate, care locuesc în pustiu; 25 Pre toţi regii Zimrei, pre toţi regii Elamului, şi pre toţi regii Mezilor; 26 Pre toţi regii dela mează-noapte, pre cei de departe şi pre cei de aproape, unul cu altul, şi pre toate regatele ţărilor, ce se află pe suprafaţa pământului: şi regele Şeşacului (Babilonului) va bea după dânşii. 27 Şi le va zice: Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor şi al lui Israel Beţi până ce vă veţi îmbăta, veti vărsa şi veţi cădea, aşa ca să nu vă mai sculaţi, de sabia pe care o voiu trimite între voi. 28 Şi de nu vor voi să ia cupa din mâna ta, ca să bea, atuncia să le zici: Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor: Tot veţi bea; 29 Căci iată, eu încep a aduce răul asupra cetăţii ce se numeşte după numele meu, şi voi veţi rămânea oare nepedepsiţi? nu veţi rămânea nepedepsiţi: că eu voiu chema sabia asupra tutulor locuitorilor pământului, zice Domnul Dumnezeul oştirilor. 30 Deaceea tu profeţeşte asupră-le toate cuvintele acestea, şi zi-le lor: Domnul tună din înălţime. Şi face să răsune vocea lui din locaşul său cel sfânt; Tună puternic asupra colibei sale; Scoate strigăte, ca ale călcătorilor de vin, Asupra tutulor locuitorilor pământului. 31 Vuetul pătrunde pană la marginele pământului; Căci Domnul se va judeca cu popoarele; El a proclamat hotărîrea sa asupra tutulor muritorilor, Şi va da săbiei pre toţi nelegiuiţii, Zice Domnul. 32 Aşa zice Domnul, Dumnezeul oştirilor: Iată, răul iese dela popor la popor, Şi un vârtej mare se ridică Dela marginele pământului. 33 Şi în ziua aceea ucişii de Domnul vor zăcea Dela o margine a pământului până la cealaltă margine a lui; Nu vor fi plânşi, nici strânşi, nici chiar îmmormântaţi; Vor fi ca gunoiul pe faţa pământului. 34 Urlaţi, păstorilor şi strigaţi! Tăvăliţi-vă în pulbere, conducători ai turmei! Căci au venit zilele sfăşierii voastre şi ale împrăştierii voastre: Şi veţi cădea pe pământ, ca un vas de preţ. 35 Şi păstorii nu vor avea nici o scăpare; Şi conducătorii turmei nu vor avea nici un adăpost. 36 Răsună strigarea păstorilor, Şi urletul conducătorilor turmei; Căci Domnul a pustiit păşunea lor. 37 Şi colibele cele pacinice amuţesc De aprinderea mâniei Domnului. 38 El a părăsit tufarul său, ca un leu; Căci pământul lor s’a prefăcut într’o pustietate Înaintea furiei săbiei pierzătoare, Şi înaintea aprinderii mâniei sale.