1 Cuvântul Domnului, care a fost către Ieremia profetul asupra popoarelor: 2 Asupra Egiptului, asupra oastei lui Faraon-Neco, regele Egiptului, care era aproape de fluviul Eufrat în Charchemiş, pre care Nebucodonosor, regele Babilonului, a bătut-o în anul al patrulea al lui Iehoiakim, fiul lui Iosia, regele lui Iuda. 3 Pregătiţi scutul şi pavăza, Şi apropiaţi-vă de luptă! 4 Înhămaţi caii, şi încălecaţi, călăreţilor! Înşiraţi-vă cu coifuri! Ascuţiţi lăncile, îmbrăcaţi zalele! 5 De ce îi văd înspăimântaţi, şi dând dosul? Da, vitejii lor sunt sfăşiaţi, Şi fug, fără să caute îndărăt; Frica se răspândeşte în toate părţile, zice Domnul. 6 Cel iute nu va putea fugi, şi cei viteji nu vor scăpa; Vor poticni şi vor cădea, Spre meazănoapte lângă fluviul Eufrat. 7 Cine este acesta, care se suie ca un fluviu. Ale căruia ape se rostogolesc, ca apele fluviilor; 8 Egiptul se suie ca un fluviu, Şi apele lui se rostogolesc ca apele fluviilor; Şi zice: „Mă voiu sui, voiu acoperi ţara, Voiu nimici cetăţile, şi pre locuitorii lor!” 9 Suiţi-vă, cailor! alergaţi cu furie, carelor! Şi iasă vitejii, Cei din Etiopia şi din Lidia, care mănuesc scutul, Şi Nubienii care mănuesc şi întind arcul! 10 Căci această zi este pentru Domnul, Dumnezeul oştirilor, Zi de răsbunare, ca să-şi răsbune asupra inamicilor săi: Cu sabie să-i mănânce, Ca să se sature, şi să se îmbete de sângele lor; Căci Domnul, Dumnezeul oştirilor ţine o jertfă În pământul despre mează-noapte, lângă fluviul Eufrat. 11 Suie-te în Galaad, şi ia balsam, Fecioară, fiică a Egiptului! Înzadar întrebuinţezi leacuri multe; Căci vindecare nu este pentru tine. 12 Popoarele aud ruşinea ta, Şi strigătul tău umple toată ţara, Căci vitejii se poticnesc unul de altul, Amândoi cad împreună.
13 Cuvântul ce a vorbit Domnul profetului Ieremia, când era să vie Nebucodonosor regele Babilonului, ca să lovească pământul Egiptului. 14 Spuneţi în Egipt, şi daţi în ştire în Migdol, Şi daţi în ştire în Not şi Tahpanes; Ziceţi: Înşiră-te, şi te pregăteşte! Căci sabia va mânca pre cei din prejurul tău: 15 Dece ţi s’au răpit vitejii tăi? Nu s’au împotrivit, pentru că Domnul i-a gonit; 16 A făcut pe mulţi să se poticnească, Da, să cadă unul preste altul; Acum zic ei: Sculaţi-vă! şi să ne înturnăm la poporul nostru, Şi în pământul naşterii noastre, De dinaintea săbiei pierzătoare. 17 Ei strig acolo: Faraon, regele Egiptului, este pierdut, „A lăsat să treacă timpul potrivit!” 18 Viu sunt, zice Regele, Al cărui nume este Domnul, Dumnezeul oştirilor, Cum este Taborul între munţi, Şi Carmelul lângă mare, aşa inamicul vine. 19 Locuitoare, fată a Egiptului! Pregăteşte-ţi uneltele prinsorii; Că Noful se va pustii, Şi va ajunge un deşert, fără locuitori. 20 Juncă prea frumoaşă, Egiptule! Junghetorii tăi vin, vin dela meazănoapte! 21 Năimiţii lui în mijlocul lui sunt ca viţeii cei îngrăşaţi; Căci şi aceştia întorc dosul, Fug cu toţii, nu se opresc. Căci ziua pierzării lor a venit preste ei, Timpul pedepsirii lor. 22 Vocea lui fâşie, ca vocea unui şearpe; Căci ei se apropie cu putere de oaste, Şi vin cu topoare asupra lui, Ca tăiătorii de lemne. 23 Vor tăia, zice Domnul, pădurea lui; De şi este fără capăt; Sunt mai număroşi decât locustele, Da, sunt fără număr. 24 Ruşina-se-va fiica Egiptului; Da-se-va în mânile poporului de meazănoapte, 25 Domnul, Dumnezeul oştirilor şi al lui Israel, zice: Iată, voiu pedepsi pre Amon, zeul din No, Pre Faraon şi Egiptul, Pre zeii lor şi pre regii lor, Da, pre Faraon şi pre cei ce se încred în el; 26 Şi-i voiu da în mânile celor ce caută vieaţa lor, În mânile lui Nebucodonosor, regele Babilonului, Şi în mânile servilor lui; Şi apoi va fi locuit, Ca şi mai nainte, zice Domnul.
27 Dar tu, servul meu, Iacobe! nu te teme, Nici nu te înspăimânta, Israele! Căci iată, te voiu mântui din ţări depărtate, Şi pre semânţa ta din pământul pedepsii sale, Şi Iacob se va rentoarce, va avea linişte Şi odihnă, şi nu va fi cine să-l înspăimânte. 28 Nu te teme, servul meu, Iacobe! Căci eu sunt cu tine, zice Domnul; Căci şi de voiu nimici de tot pre toate popoarele, Între care te-am împrăştiat, Dar pre tine nu te voiu nimici de tot; Ci te voiu mustra după dreptate, Şi nu te voiu lăsa cu totul nepedepsit.