5
Şi Hiram, regele Tirului, trimise pre servii săi la Solomon; căci auzise, că l-a uns pre el rege în locul părintelui său; că a iubit Hiram pre David în toate zilele. Şi Solomon trimise către Hiram, zicând: Tu ştii, că David, părintele meu, n’a putut să zidească casa numelui Domnului Dumnezeului său, de resbele ce l-au încunjurat, până ce Domnul a pus pre neamicii săi sub picioarele sale. Şi acum Domnul Dumnezeul meu, îmi dădu repaus de jur împrejur; nu am nici neamic, nici întimpinare rea. Şi iată, eu cuget să zidesc casă numelui Domnului Dumnezeului meu, după cum Domnul a făgăduit lui David, părintele meu, zicând: Fiul tău, pre care-l voiu pune în locul tău pre tronul tău, acela va zidi casă numelui meu. Şi acum dă poruncă, să-mi taie mie cedri din Liban; şi servii mei vor fi împreună cu servii tăi, şi-ţi voiu da plată pentru servii tăi, cum vei zice mie tu; că tu ştii, că între noi nu este cine să ştie a tăia lemne, ca Sidonienii.
Şi cum auzi Hiram cuvintele lui Solomon, se bucură foarte, şi zise: Binecuvântat fie Domnul astăzi, care a dat lui David fiu înţelept preste acest popor mare. Şi trimise Hiram către Solomon, zicând: Auzit-am toate câte mi-ai poruncit; şi voiu face toată voia ta pentru lemnele, de cedru şi pentru lemnele de pin: Servii mei le vor pogorî din Liban la mare, şi eu le voiu pune pre mare în plute la locul ce-mi vei hotărî, şi le voiu desface acolo şi tu le vei lua; dar sămi faci şi tu voia mea, dând hrană casei mele. 10 Şi Hiram dădu lui Solomon lemne de cedru şi lemne de pin, câte voi. 11 Şi Solomon dădu lui Hiram douăzeci mii core de grâu pentru hrana casei lui, şi douăzeci core de oleiu curat; atâta a dat Solomon lui Hiram pre an. 12 Şi Domnul dădu lui Solomon înţelepciune, precum i-a făgăduit; şi era pace între Hiram şi Solomon: şi amândoi încheiară legământ.
13 Şi regele Solomon ridică birnici din tot Israelul, şi birul a fost de treizeci mii bărbaţi. 14 Şi a trimes pre ei în Liban pre rând, câte zece mii pre lună; o lună şedeau în Liban, şi două luni în casele lor; şi preste bir fost-a Adoniram. 15 Şi Solomon avea şaptezeci mii purtători de sarcini şi optzeci mii de tăietori pre munte. 16 Afară de diregători puşi de Solomon preste lucrări, trei mii şi trei sute la număr, cari porunciau poporului ce lucra. 17 Şi porunci regele, şi aduseră pietri mari, pietri alese şi pietri cioplite, spre a pune temeliile casei. 18 Şi ciopliră zidarii lui Solomon şi zidarii lui Hiram şi Ghibliţii, şi pregătiră lemnele şi pietrile spre zidirea casei.