14
Şi Domnul vorbi lui Moisi, zicând: Aceasta este legea pentru cel lepros în ziua curăţirii lui: Să se aducă la, preot; şi preotul să iasă afară din tabără, şi să-l vadă preotul, şi iată dacă plaga de lepră se va fi vindecat depe cel lepros, preotul să poruncească pentru cel care are să se cureţe, ca să ia două paseri vii, curate, şi lemn de cedru, şi carmezin-roşiu, şi isop; Şi să poruncească preotul ca una din acele paseri să o junghie, turnând sângele într’un vas de lut, preste apă vie. Şi paserea cea vie şi lemnele de cedru şi carmezinul roşiu şi isopul să le ia şi cu paserea cea vie să le întingă în sângele paserii celei junghiate preste apa cea vie; şi cu acestea să stropească de şapte ori preste acela care are să se cureţe de lepră. Şi să-l judece curat; şi paserea cea vie să o lase pe câmpuri.
Şi cel ce are să se cureţe, să-şi spele vestmintele sale, şi să-şi rază tot părul său, şi să se scalde în apă, şi curat va fi; şi după aceasta să între în tabără, şi să locuească afară de cortul său sapte zile. Şi a şaptea zi el să-şi rază tot părul său, capul, barba, şi sprâncenele; tot părul său să-l rază; şi vestmintele sale să le spele, şi corpul să-l scalde cu apă; şi curat va fi.
10 Şi a opta zi să ia doi miei fără cusur, şi o oaie de un an fără cusur, şi trei zecimi de floarea făinei frământată cu oleiu pentru dar de pâne, şi un log de oleiu. 11 Şi preotul, acela ce curăţă, să pună pre cela ce are să se cureţe să stea, împreună cu acele lucruri, înaintea lui Dumnezeu, la uşa cortului întrunirii. 12 Şi preotul luând unul din miei, să-l aducă sacrificiu pentru vină, şi logul de oleiu; şi pre acestea să le legene înaintea lui Dumnezeu drept dar legănat. 13 Şi mielul să-l junghie în locul, unde se junghie sacrificiile pentru păcat şi arderile de tot, în loc sfânt; că precum sacrificiul pentru păcat, aşa şi cel pentru vină sunt ale preotului; lucru prea sfânt este. 14 Şi preotul să ia din sângele sacrificiului pentru vină, şi să pună pe moalele urechii drepte a aceluia care are să se cureţe, şi pe degetul gros al mânei lui celei drepte, şi pe degetul cel mare al piciorului celui drept. 15 Şi preotul să ia din logul de oleiu, şi să toarne în palma mânei stângi a lui; 16 şi preotul, întingându-şi degetul dreptei sale în oleiul ce este în mâna sa cea stângă, cu degetul său să stropească din oleiu de şapte ori înaintea lui Dumnezeu. 17 Şi din oleiul rămas în mâna sa preotul să pună pe moalele urechii drepte a acelui ce are să se cureţe, şi pe degetul cel gros al mânei sale drepte, şi pe degetul cel mare al piciorului drept al lui, deasupra preste sângele de sacrificiu pentru vină. 18 Şi oleiul rămas în mâna dreaptă a preotului, să-l pună pe capul celui ce are să se cureţe, şi preotul să facă espiare pentru dânsul înaintea lui Dumnezeu. 19 Şi preotul să aducă sacrificiul pentru păcat, şi să facă espiare pentru cel ce are să se cureţe de necurăţenia sa, şi după aceea să junghie arderea de tot; 20 şi preotul să aducă arderea de tot şi darul de pâne pe altar, şi făcând preotul şi espiarea pentru dânsul, curat va fi.
21 Şi dacă va fi sărac, şi nu-i va da mâna să aducă aceasta, să ia un miel ca sacrificiu pentru vină drept dar legănat, spre a face espiare pentru dânsul; şi o zecime de efă de floarea făinei, frământată cu oleiu, pentru dar de pâne, şi un log de oleiu; 22 şi două turturele sau doi pui de porumb, după a lui avere, dintre cari unul să fie sacrificiu pentru păcat şi altul ar dere de tot. 23 Şi să le aducă la preot a opta zi a curăţirii sale, la uşa cortului întrunirii, înaintea lui Dumnezeu. 24 Şi preotul să ia mielul de sacrificiu pentru vină, şi acel log de oleiu, şi pre aceste legănându-le preotul, să le aducă dar legănat înaintea lui Dumnezeu. 25 Şi preotul să junghie mielul de sacrificiu pentru vină, şi luând din sângele sacrificiului pentru vină, să pună pe moalele urechii drepte a acelui ce are să se cureţe şi pe degetul cel gros al mânei drepte şi pre degetul cel mare al piciorului drept al său. 26 Şi preotul să toarne şi din oleiu în palma mânei celei stângi a lui; 27 şi cu degetul mânei celei drepte să stropească preotul din oleiul din mâna stângă de şapte ori înaintea lui Dumnezeu; 28 şi preotul din oleiul din mâna sa să pună pe moalele urechii drepte a acelui ce are să se cureţe, şi pe degetul cel gros al mânei sale drepte şi pe degetul cel mare al piciorului său drept, pe locul sângelui din sacrificiu pentru vină. 29 Şi oleiul rămas în palma mânei preotului să-l pună pe capul celui ce are să se cureţe, ca să facă espiare pentru dânsul înaintea lui Dumnezeu. 30 Şi să aducă una din turturele, sau un puiu de porumb dintr’acele care-i va da lui mâna: 31 Din ce-i va da mâna să fie sacrificiu pentru păcat şi altul ardere de tot, cu darul de pâne; şi preotul să faca espiare pentru cel ce are să se cureţe înaintea lui Dumnezeu.
32 Aceasta este legea pentru cel ce are plagă de lepră, şi nu-i dă mâna pentru curăţirea sa.
33 Şi Domnul vorbi lui Moisi şi lui Aaron, zicând: 34 După ce veţi întra în pământul Canaan, pre care-l dau vouă întru moştenire; de voiu trimite plaga de lepră în vre-o casă din moştenirea voastră: 35 Să vină cela a cui este casa, şi să arete preotului, zicând: Pare-mi-se că este ceva ca plaga în casa mea. 36 Atunci preotul să poruncească, ca să deşerte casa aceea, mai înainte de a întra preotul într’însa, ca să vadă acea plagă; pentru ca să nu se facă necurate toate câte sunt în casă; şi după aceea să între preotul spre a vedea casa. 37 Şi va vedea el plaga; şi iată dacă plaga este pe pereţii casei aceleia, ca gropişoare verzi sau roşetice, şi la vedere sunt mai adânci decât peretele, 38 atunci preotul să iasă din casă la uşa casei, şi să încuie casa şapte zile. 39 Şi în a şaptea zi să se întoarcă preotul, şi să o vază, şi iată dacă plaga s’a întins pe păreţii casei, 40 preotul să poruncească să scoată pietrile pe cari este plaga, şi să le arunce afară din cetate, într’un loc necurat. 41 Şi casa să se răzăluească pe din lăuntru jur împrejur, şi tencueala răzăluită să se arunce afară de cetate într’un loc necurat. 42 Şi luănd alte pietri, să se pună în locul pietrilor scoase, şi altă tencueală să ia, şi să tencuească din nou casa. 43 Şi dacă plaga se va întoarce şi va înflori în acea casă, după scoaterea pietrilor ei, şi după ce casa s’a răzăluit şi din nou s’a tencuit, 44 preotul venind, să vadă şi iată dacă s’a mai întins în casă, lepră rozătoare este în acea casă; necurată este. 45 Şi vor strica casa: pietrile ei, şi lemnele ei, şi toată tencueala casei; şi le vor scoate afară din cetate într’un loc necurat. 46 Şi cel ce va întra în acea casă în timpul cât va fi ea încuiată, necurat să fie pănă seara. 47 Şi cel ce va dormi în acea casă să-şi spele vestmintele sale; asemenea şi cel ce va mânca în acea casă să-şi spele vesmintele sale.
48 Şi dacă preotul veniml o va vedea, şi iată plaga nu s’a întins în casă, după ce casa din nou se va tencui, preotul pre acea casă curată să o judece, căci plaga s’a vindecat. 49 Şi el, spre a curăţi casa, să ia două paseri şi lemn de cedru şi carmezin-roşiu şi isop; 50 Şi pre una din paseri să o junghie, turnând sângele într’un vas de lut, preste apă vie. 51 Şi să ia lemnul de cedru şi isopul şi carmezinul-roşiu şi paserea cea vie, şi pre toate să le întingă în sângele paserei acelei junghiate şi în apă vie, şi cu ele să stropească casa de şapte ori. 52 Şi să cureţe casa cu sângele paserei aceleia şi cu apă vie, şi cu paserea cea vie şi cu lemnul de cedru, cu isopul şi cu carmezinul. 53 Şi paserea cea vie să o lase afară din cetate să sboare pe câmpuri; şi aşa să facă espiare pentru casa aceea; şi curată va fi.
54 Aceasta este legea pentru toată plaga de lepră şi de porigine; 55 şi pentru lepra de vestminte, şi pentru cea de casă; 56 şi pentru umflătură, şi pentru bube, şi pentru băşicuţe. 57 Spre a învăţa, când este cineva necurat şi când este curat. Aceasta este legea pentru lepră.