1 Şi poporul murmură de osteneală în auzul Domnului, şi Domnul auzind, mânia lui se aprinse, şi focul Domnului arse între ei, şi mistui parte din marginea taberei. 2 Şi poporul strigă cătră Moisi; şi rugându-se Moisi Domnului, focul se stinse. 3 Şi numiră locul acela Tabera, pentru că focul Domnului se aprinsese între ei.
4 Şi amestecătură de tot felul de oameni, care era între ei era lăcomă foarte; şi chiar şi fiii lui Israel începură a se plânge, zicând: Cine va da nouă carne să mâncăm? 5 Adusu-ne-am aminte de peştii, pre care-i mâncam în Egipt degeaba, de castraveţi şi de zemoşi şi de praji şi de ceapă şi de usturoiu; 6 şi acum sufletul nostru s’a uscat; nimica nu este, decât numai mana aceasta înaintea ochilor noştri. 7 (Şi mana era ca semânţa de coriandru, şi coloarea ei era ca coloarea de bedelion. 8 Şi poporul merse; şi culese; şi o măcinară în moară, sau o sdrobiră în piuă, şi o ferseră în oale şi făcură din-tr’însa plăcinte; şi gustul ei era ca şi gustul unei plăcinte cu oleiu. 9 Şi când cădea roua preste tabără noaptea, cădea şi mana de asupra.)
10 Şi Moisi auzi pre popor plângând prin familiile lor, pre fiecare la uşa cortului său, şi mânia Domnului se aprinse foarte, şi aceasta fu rău şi înaintea lui Moisi. 11 Şi Moisi zise cătră Domnul: Pentru ce amărăşti într’atâta pre servul tău? Şi pentru ce nu aflai har înaintea ochilor tăi, de ai pus asupra mea sarcina întregului acestui popor? 12 Au doară eu am conceput pre tot poporul acesta? Au doară eu l-am născut? Ca să-mi poţi zice: Poartă-l în sânul tău, cum poartă doica pre cel sugător, până la pământul, pre care tu cu jurământ l-ai promis părinţilor săi. 13 De unde să iau carne, ca să dau la tot poporul acesta? Că ei plâng cătră mine, zicând: Dă-ne carne, ca să mâncăm. 14 Eu singur nu pot să port tot poporul, că este prea greu pentru mine. 15 Şi dacă vrei să faci cu mine astfel, de am aflat har înaintea ta, rogu-te, omoară-mă mai bine: ca să nu văd însumi nenorocirea mea!
16 Şi zise Domnul lui Moise: Adună-mi şaptezeci de bărbaţi dintre bătrânii poporului şi căpeteniile lui, şi adu-i înaintea cortului întrunirii, şi să stea acolo cu tine.
17 Şi eu mă voiu pogorî, şi voiu vorbi acolo cu tine, şi voiu lua din spiritul ce este în tine, şi-l voiu pune preste dânşii, ca ei, cu tine împreună să poarte greutatea poporului, şi tu să nu o porţi singur. 18 Şi poporului să zici: Sfinţiţi-vă pentru mâne, şi veţi mânca carne; că aţi plâns la auzul Domnulul, şi aţi zis: Cine ne va da carne, ca să mâncăm? Că mai bine era nouă în Egipt. Deaceea Domnul vă va da carne, ca să mâncaţi. 19 Voi nu veţi avea de mâncat pentru o zi, nici pentru două zile, nici pentru cinci zile, nici pentru zece zile, nici pentru douăzeci de zile, 20 ci pentru o lună de zile, până ce vă va ieşi pe nas, şi vi-se va face desgust; pentru că aţi lepădat pre Domnul, care este între voi, şi înaintea lui aţi plâns, zicând: Oare pentru ce am ieşit din Egipt? 21 Şi Moisi zise: Şase sute de mii de bărbaţi pedeştri este poporul între cari sunt eu; şi tu zici: Carne voiu da lor, ca să mănânce o lună de zile. 22 Nu cumva să se junghie toate cirezile şi turmele pentru dânşii ca să-i îndestuleze? Sau nu cumva să prindem toţi peştii din mare pentru dânşii, ca să-i îndestuleze? 23 Şi Domnul zise lui Moisi: Nu cumva s’a scurtat mâna Domnului? Acum vei vedea, dacă cuvântul meu se împlineşte sau nu.
24 Şi Moisi ieşi afară, şi spuse poporului cuvintele Domnului, şi adună şaptezeci bărbaţi dintre bătrânii popoaului, şi-i puse să stea împrejurul cortului. 25 Şi Domnul se pogorî în nor, şi vorbi cătră dânsul; şi luă din spiritul ce era într’însul, şi-l puse preste cei şaptezeci de bătrâni; şi aşezându-se spiritul preste dânşii, ei profeţiră; dară nu urmară. 26 Iar doi bărbaţi au rămas în tabără, numele unuia era Eldad, şi numele celuialalt Medad, şi preste aceştia se aşeză acel spirit: căci şi ei erau dintre cei înscrişi, deşi nu ieşiră afară la cort; şi ei profeţeau în tabără. 27 Atunci veni alergând un băeat, şi spuse lui Moisi, zicând: Eldad şi Medad profeţesc în tabără. 28 Şi Iosua, fiul lui Nun, care servea pre Moisi din juneţa sa, răspunse, zicând: Domnul meu, Moisi, opreşte-i pre ei! 29 Dară Moisi zise cătră dânsul: Nu cumva eşti gelos pentru mine? Dea Domnul, ca toţi din poporul Domnului să fie profeţi, şi ca Domnul să trimeată spiritul său preste dânşii.
30 După aceea Moisi se întoarse în tabără, el şi bătrânii lui Israel.
31 Şi vânt ieşi dela Domnul, şi aduse prepeliţe de preste mare, şi le aşeză preste tabără, cale de o zi încoace şi cale de o zi încolo; şi în tot împrejurul taberei de doi coţi pe deasupra pământului. 32 Şi poporul se sculă, toată acea zi şi toată acea noapte, şi toată cealaltă zi, şi culese prepeliţi; şi care culese mai puţin culese zece omeri; şi le întinseră jur împrejurul taberei. 33 Şi încă fiind carnea între dinţii lor, şi până a nu fi încă mestecată, mânia Domnului se aprinse asupra poporului, şi Domnul lovi pre popor cu plagă mare foarte. 34 Şi locul acela îl numiră Kibrot-taava, pentru că acolo fură îmmormântaţi toţi cei din popor, cari erau lacomi.
35 Dela Kibrot-taava plecă poporul la Hazerot, şi se opri la Hazerot.