1 Un psalm al lui David de cântat. 2 Dumnezeul meu! Dumnezeul meu! De ce m’ai părăsit? Departe de ajutorul meu sunt cuvintele strigării mele. 3 Dumnezeul meu! Strig ziua, şi tu nu mă auzi, Strig şi noaptea, şi nu aflu linişte! 4 Totuşi tu sfânt eşti, Tronând preste laudele lui Israel. 5 În tine s’au încrezut părinţii noştri; S’au încrezut, şi tu i-ai mântuit; 6 Către tine au strigat, şi au fost scăpaţi: În tine s’au încrezut, şi n’au fost ruşinaţi. 7 Dar eu verme sunt, şi nu om, De ruşine oamenilor şi de dispreţ poporului; 8 Toţi câţi mă văd îşi bat joc de mine, Deşchid buzele, clatină din cap, zicând: 9 „Încrează-se în Domnul, scape-l el, Mântuiască-l, de are plăcere asupră-i.” 10 Dar tu eşti cel ce m’ai scos din mitră, Care ai îngrijit de mile la ţâţele mumii mele; 11 La tine m’am aruncat din sânul mumii; Din mitra mumii mele tu eşti Dumnezeul meu. 12 Nu te depărta dela mine, căci strâmtorarea este aproape, Şi nu este nici un ajutor. 13 Înconjuratu-m’au tauri mulţi, Tauri puternici din Basan m’au ocolit; 14 Deschis-au la mine gura lor, Ca un leu ce sfâşie şi mugeşte. 15 Ca apa m’am vărsat, Şi s’au risipit toate oasele mele; Inima mea făcutu-s’a ca ceară, Topitu-s’a în măruntalele, mele; 16 Secat-a ca un hârb puterea mea, Şi limba mea lipitu-s’a de cerul gurii mele, Şi în ţărâna morţii m’ai pus. 17 Că m’au înconjurat câni mulţi, Adunarea celor răi m’a cuprins, Străpuns-au mânele şi picioarele mele. 18 Pot număra toate oasele mele; Ei caută la mine şi mă privesc. 19 Împărţit-au vestmintele mele între ei, Şi pentru mantia mea au aruncat sorţi. 20 Dar tu, Doamne, nu te depărta! Tăria mea, grăbeşte-te întru ajutorul meu! 21 Mântue de sabie sufletul meu, Din mâna cânelui pre unicul meu; 22 Scapă-mă din gura, leului, Auzi-mă, şi mă scoate din coarnele rinocerului! 23 Spune-voiu numele tău fraţilor mei, În mijlocul adunării te voiu lăuda. 24 Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-l, Toată seminţia lui Iacob, măriţi-l, Şi temeţi-vă de el, toată seminţia lui Iacob, măriţi-l, Şi temeţi-vă de el, toată seminţia lui Israel! 25 Căci el n’a despreţuit, şi nici n’a urît apăsarea celui întristat, Nici n’a ascuns faţa sa dela el, Ci când a strigat către dânsul, l-a ascultat. 26 Dela tine va fi lauda mea, în adunare mare; Votul meu îl voiu îndeplini înaintea celor ce se tem de el, 27 Mânca-vor săracii şi se vor sătura; Lăuda-vor pre Domnul cei ce-l caută; Vieţui-va inima voastră în veci. 28 Aduce-şi-vor aminte, şi se vor întoarce către Domnul toate marginile pământului, Şi se vor închina înaintea ta toate neamurile popoarelor. 29 Căci a Domnului este împărăţia, Şi el domneşte preste popoare. 30 Mânca-vor şi se vor închina toţi cei graşi ai pământului; Înaintea lui vor pleca genunchiul toţi cei ce se cobor în ţărână, Şi cel ce nu-şi poate întreţine vieaţa. 31 Seminţia ce-i va servi, Socoti-se-va drept neam Domnului: 32 Veni-va ea, şi va proclama dreptatea sa Poporului ce se va naşte, că el a făcut aceasta.