97
Domnul domneşte! Veselească-se pământul! Bucure-se insulele cele multe! Nor şi negură sunt în jurul lui, Dreptatea şi judecata sunt temelia tronului său. Foc merge înaintea lui, Şi cu flacări mistueşte din toate părţile pre neamicii săi, Fulgerile sale luminează lumea, Pământul vede şi se cutremură: Munţii ca ceara se topesc înaintea Domnului, Înaintea Domnului a tot pământul. Cerurile proclamă dreptatea lui, Şi toate popoarele văd mărirea sa. Ruşineze-se toţi cei ce servesc la chipuri cioplite, Cei ce se fălesc în idoli. Închinaţi-vă lui, toţi zeii! Sionul a ascultat aceasta, şi se bucură, Şi ficele lui Iuda se veseliră, Pentru judecăţile tale, Doamne! Căci tu, Doamne, eşti prea înalt preste tot pământul, Prea înălţat preste toţi zeii, 10 Cei ce iubiţi pre Domnul, urîţi răul! El păzeşte sufletele cuvioşilor săi; Din mâna celor nelegiuiţi îi scapă. 11 Pentru cel drept semănatu-s-a lumina, Şi pentru cei neprihăniţi în inimă, bucurie. 12 Drepţilor, bucuraţi-vă în Domnul, Şi serbaţi amintirea sfinţeniei sale.