27
Şi fiii lui Israel după numărul lor, capii caselor părinteşti, mai mari preste mii şi sute, şi ai lor diregători, serviau regelui, în toate pe rânduri, cari întrau şi ieşiau din lună în lună, în toate lunile anului; fiecare rând avea douăzeci şi patru mii.
Preste rândul întâiu pentru luna întâia era Iaşobeam, fiul lui Zabdiel; şi la rândul său erau douăzeci şi patru mii. El era din fiii lui Pereţ, capul tuturor mai marilor oastei pentru luna întâia. Şi preste rândul pentru luna a doua era Dodai, Ahoheul, şi din rândul său era Miklot, deasemenea conducător; şi în rândul său eraau douăzeci şi patru mii. Cel mai mare al oastei a treia pentru luna a treia era Benaia, fiul lui Iehoiada, preotul, capul; şi la rândul său erau douăzeci şi patru mii. Acest Benaia era un viteaz din cei treizeci, şi preste cei treizeci; şi la rândul său era Ammizabad, fiul său. Al patrulea, pentru luna a patra, era Asahel, fratele lui Ioab, şi Zebadia, fiul său, după dânsul; şi în rândul său erau douăzeci şi patru mii. Al cincelea, pentru luna a cincea, era mai mare Şamhut, Ihraheul; şi în rândul său erau douăzeci şi patru mii. Al şaselea, pentru luna a şasea, era Ira, fiul lui Ikkes, Tekoeul; şi în rândul său erau douăzeci şi patru mii. 10 Al şaptelea pentru luna a şaptea, era Heleţ, Peloneul, din fiii lui Efraim; şi în rândul său erau douăzeci şi patru mii. 11 Al optulea, pentru luna a opta, era Sibecai, Huşateul, din Zarhiţi; şi în rândul său erau douăzeci şi patru mii. 12 Al nouălea, pentru luna a noua, era Abiezer, Anetoteul, din Beniaminiţi; şi în rândul său erau douăzeci şi patru mii. 13 Al zecelea, pentru luna a zecea, era Maharai, Netofateul, din Zarhiţi; şi în rândul său erau douăzeci şi patru mii. 14 Al unsprezecelea, pentru luna a unsprezecea, era Benaia, Piratoneul, din fiii lui Efraim; şi în rândul său erau douăzeci şi patru mii. 15 Al doisprezecelea, pentru luna a douăsprezecea, era Heldai, Netofateul, dela Otniel; şi în rândul său erau douăzeci şi patru mii.
16 Şi preste seminţiile lui Israel erau: preste Rubeniţi mai mare, Eliezer, fiul lui Sicri; preste Simeoniţi, Şefatia, fiul Maachei; 17 preste Leviţi, Hasabia, fiul lui Kemuel; preste Aaroniţi, Zadok; 18 preste Iuda, Elihu, din fraţii lui David; preste Issacar, Omri, fiul lui Micael; 19 preste Zabulon, Işmaia, fiul lui Obadia; preste Neftali, Ierimot, fiul lui Azriel; 20 preste fiii lui Efraim, Hoşea, fiul lui Azazia; preste jumătatea seminţiei lui Manase, Ioel, fiul lui Pedaia; 21 preste jumătatea seminţiei lui Manase în Galaad, Iddo, fiul lui Zecaria; preste Beniamin, Iaasiel, fiul lui Abner; 22 preste Dan, Azareel, fiul lui Ieroham. Aceştia sunt mai marii seminţielor lui Israel.
23 Numărul Israeliţilor de douăzeci ani şi mai jos, nu i-a pus David; căci Domnul zisese, că va îmmulţi pre Israel, ca stelele cerului. 24 Ioab, fiul Ţeruiei, începu a număra, dar nu sfârşi; căci veni pentru aceasta mânia Domnului preste Israel; de aceea numărul nu s’a primit în istoria Cronicelor regelui David.
25 Şi preste tezaurele regelui era Azmavet, fiul lui Adiel; şi preste magazinele din câmp, din cetăţi, din sate, şi din turnuri, era Ionatan, fiul lui Uzia. 26 Şi preste lucrătorii câmpului la lucrarea pământului era Ezri, fiul lui Chelub; 27 şi preste vii era Şimei, Ramateul; şi preste magazinele de vin din vii era Zabdi, Şifmeul. 28 Şi preste olivi şi sicomorii din vale era Baal-Hanan, Ghedereul; şi preste magazinele de oleiu, Ioaş. 29 Şi preste boii, care păşteau în Şaron, era Şitrai, Saroneul; şi preste boii din văi era Şafat, fiul lui Adlai. 30 Şi preste cămile era Obil, Işmaelitul; şi prestu asini, Iehdeia, Meronoteul. 31 Şi preste oi era Iaziz, Hagareul. Toţi aceştia erau supraveghietori preste avutul regelui David.
32 Şi Ionatan, unchiul lui David, era consilier, bărbat cu minte şi învăţat; şi Ichiel, fiul lui Hacmoni, era lângă fiii regelui. 33 Şi Ahitofel era consilier al regelui; şi Huşai, Aracheul, era amic al regelui. 34 Şi după Ahitofel erau Iehoiada, fiul lui Benaia, şi Abiatar; şi mai marele oastei regelui era Ioab.