1 Şi după moartea lui Saul, David întorcându-se dela bătaia Amalekiţilor, rămase două zile la Ţiklag. 2 Şi a treia zi, iată, un bărbat veni din tabăra dela Saul, cu vestmintele lui rupte şi cu ţărână pe capul său. Şi venind la David, căzu pe pământ, şi se închină. 3 Şi David îi zise: De unde vii? Şi el îi răspunse: Din tabăra lui Israel am fugit. 4 Şi David îi zise: Cum merge treaba? Spune-mi, rogu-te. Şi el zise: Poporul a fugit din luptă, şi mulţi din popor au căzut şi sunt morţi; încă şi Saul şi Ionatan, fiul său sunt morţi.
5 Şi zise David tânărului ce-i spusese acestea: De unde ştii tu, că sunt morţi Saul şi Ionatan, fiul său? 6 Şi zise tânărul, care-i spusese acestea: Eu venii din întâmplare pre muntele Ghilboa, şi iată, Saul era plecat pre lancea sa, şi iată, care şi călăreţi îl urmăriau. 7 Şi el căutând înapoi, şi văzându-mă, mă strigă. Şi eu zisei: Iată-mă! 8 Şi el îmi zise: Cine eşti tu? Şi eu îi răspunsei: Eu sunt Amalekit. 9 Şi-mi mai zise: Pune-te, rogu-te, preste mine, şi mă omoară! Că mari dureri m’au cuprins, şi vieaţa încă întreagă este în mine. 10 Deci mă pusei pre el, şi-l omorîi; că ştiam că nu mai putea trăi după căderea sa. Şi luai această coroană, care era pe capul lui, şi brăţarul care era pre braţul lui, şi le adusei aicia la domnul meu.
11 Şi David luă vestmintele sale, şi le rupse; aşa şi toţi bărbaţii, ce se aflau cu dânsul. 12 Şi ei jeliră, şi postiră până în seară pentru Saul şi pentru Ionatan, fiul său, pentru poporul Domnului, şi pentru casa lui Israel; pentrucă ei au căzut prin sabie.
13 Şi David zise către tânărul ce-i spusese acestea: De unde eşti tu? Şi el zise: Sunt fiul unui străin, un Amalekit. 14 Şi-i zise David: Cum nu te-ai temut să întinzi mâna ta, ca să omori pre unsul Domnului? 15 Şi David chemă pre unul dintre servi, şi-i zise: Vino încoace, aruncă-te asupra lui! Şi el îl lovi de muri. 16 Şi David îi zise: Sângele tău fie asupra capului tău! Că gura ta a mărturisit în contra ta, zicând: Eu am omorît pre unsul Domnului.
17 Şi David cântă această plângere pentru Saul şi pentru Ionatan, fiul său: 18 Şi el porunci, ca fiii lui Iuda să înveţe această plângere numită Săgetarea; iată este scrisă în cartea lui Iaşer.
19 Fala lui Israel, ucisă pre înălţimile tale! Cum au căzut vitejii! 20 Nu o spuneţi în Gat, Nu o vestiţi în stradele Aşkalonului, Ca să nu se bucure ficele Filistenilor, Ca să nu se laude ficele celor netăiaţi împrejur. 21 Voi munţi ai Ghilboei! Nici roua, nici ploua să nu cadă pe voi, Nici câmpi roditori să se afle pe voi; Că acolo fu pângărit scutul vitejilor, Scutul lui Saul, neuns cu oleiu. 22 Fără de sângele celor ucişi, Fără de grăsimea vitejilor, Nici odată săgeata lui Ionatan nu se înturna; Nici sabia lui Saul s’a întors goală. 23 Saul şi Ionatan, Cari s’au iubit, cari în vieaţă au fost drăgostoşi, Nici în moartea lor nu s’au despărţit; Mai iuţi erau ei decât vulturii, Mai tari decât leii. 24 Fice ale lui Israel, plângeţi după Saul, Care vă îmbrăca în roş şi în alte podoabe, Care a pus găteli de aur pre vestmintele voastre! 25 Cum au căzut viteji în luptă! Ionatane, omorît pre înălţimile tale! 26 Mă doare după tine, fratele meu, Ionatane! Plăcut foarte îmi erai; Minunată a fost iubirea ta pentru mine; Întrecea iubirea femeilor! 27 Cum au căzut vitejii! Şi armele de resbel s’au pierdut!