1 Tesaloniceni
1
Pavel, Silvan şi Timotei către Biserica tesalonicenilor, în Dumnezeu Tatăl şi în Domnul Iisus Hristos: har vouă şi pace!
Îi mulţumim mereu lui Dumnezeu pentru voi toţi, pomenindu-vă fără încetare în rugăciunile noastre, când ne amintim de lucrarea credinţei, de strădania iubirii şi de răbdarea nădejdii voastre în Domnul nostru Iisus Hristos înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru.
Noi ştim, fraţi iubiţi de Dumnezeu, cum aţi fost aleşi, fiindcă evanghelia noastră nu a ajuns la voi numai prin cuvânt, ci şi cu putere, prin Duhul Sfânt şi cu deplină convingere, pentru că ştiţi cum am fost între voi, pentru voi. Iar voi ne-aţi urmat în toate, pe noi şi pe Domnul, primind cuvântul cu bucuria Duhului Sfânt în multe necazuri, astfel încât aţi devenit un exemplu pentru toţi credincioşii din Macedonia şi Ahaia. Căci, de la voi, cuvântul Domnului a răsunat nu numai în Macedonia şi în Ahaia, ci credinţa voastră în Dumnezeu s-a răspândit pretutindeni, aşa încât nici nu mai este nevoie să vorbim despre acest lucru. Şi ei înşişi povestesc despre noi ce fel de primire am avut la voi şi cum v-aţi întors la Dumnezeu de la idoli, ca să-I slujiţi Dumnezeului celui Viu şi adevărat 10 şi ca să-L aşteptaţi din ceruri pe Fiul Său, pe care El L-a înviat din morţi, pe Iisus, Cel ce ne mântuieşte de mânia care va veni.