28
1 Când sâmbăta era pe sfârşite şi începea să se lumineze de ziua dintâi a săptămânii, Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul.
2 Şi iată că s-a făcut un mare cutremur de pământ, fiindcă un înger al Domnului a coborât din cer, a venit şi a răsturnat piatra de la uşa mormântului şi s-a aşezat pe ea.
3 Înfăţişarea lui era ca fulgerul, iar îmbrăcămintea lui albă ca zăpada.
4 Străjerii au tremurat de frica lui şi au rămas ca nişte morţi.
5 Dar îngerul a luat cuvântul şi le-a zis femeilor: „Nu vă temeţi, fiindcă ştiu că Îl căutaţi pe Iisus, care a fost răstignit.
6 Nu este aici, a înviat, după cum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde zăcea Domnul
7 şi duceţi-vă repede de spuneţi ucenicilor Lui că a înviat dintre cei morţi. Iată, El merge înaintea voastră în Galileea. Acolo Îl veţi vedea. Iată că v-am spus lucrul acesta.”
8 Ele au plecat repede de la mormânt, cu frică şi cu mare bucurie, şi au alergat să dea de veste ucenicilor Lui.
9 Dar iată că le-a întâmpinat Iisus şi le-a zis: „Bucuraţi-vă!” Ele s-au apropiat să-I cuprindă picioarele şi I s-au închinat.
10 Atunci Iisus le-a zis: „Nu vă temeţi! Duceţi-vă de spuneţi fraţilor Mei să meargă în Galileea; acolo Mă vor vedea.”
11 Pe când se duceau ele, au intrat în cetate unii din străjeri şi au dat de veste marilor preoţi despre toate cele întâmplate.
12 Aceştia s-au adunat împreună cu bătrânii, au ţinut sfat, au dat ostaşilor mulţi bani
13 şi le-au zis: „Spuneţi aşa: Ucenicii Lui au venit noaptea, pe când dormeam noi şi L-au furat.
14 Şi dacă va ajunge lucrul acesta la urechile procuratorului, îl vom îndupleca noi şi vă vom scăpa de grijă.”
15 Ostaşii au luat banii şi au făcut cum i-au învăţat. Şi s-a răspândit zvonul acesta printre iudei până în ziua de astăzi.
16 Cei unsprezece ucenici s-au dus în Galileea, pe muntele pe care le poruncise Iisus să meargă.
17 Când L-au văzut, I s-au închinat, dar unii s-au îndoit.
18 Iisus s-a apropiat de ei, le-a vorbit şi le-a zis: „Toată puterea mi-a fost dată în cer şi pe pământ.
19 Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
20 Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.”