12
Trebuie să mă laud; deşi nu este nimic de câştigat, voi merge la vedeniile şi revelaţiile Domnului.
Cunosc un om în Cristos, care acum paisprezece ani (fie în trup, fie în afara trupului – nu ştiu, Dumnezeu ştie) a fost răpit în al treilea cer.
Ştiu că un om ca acesta (fie în trup, fie în afara trupului – nu ştiu, Dumnezeu ştie)
a fost răpit în rai şi a auzit lucruri care nu pot fi puse în cuvinte, lucruri care nu-i sunt permise omului să le spună.
Cu un astfel de om mă voi lăuda – dar cu mine însumi nu mă voi lăuda, decât cu slăbiciunile mele.
Însă dacă vreau să mă laud nu voi fi un nebun, pentru că voi spune adevărul – dar nu mă voi lăuda, pentru ca nimeni să nu mă considere mai sus decât ceea ce vede în mine sau aude de la mine,
chiar având în vedere caracterul excepţional al acestor revelaţii. De aceea, ca să nu mă îngâmf, mi-a fost dat un ţepuş în carne, un mesager al lui Satan, ca să-mi facă rău, ca să nu mă îngâmf.
De trei ori I-am cerut Domnului să mi-l ia,
iar El mi-a spus: „Harul Meu îţi este de ajuns, pentru că puterea Mea ajunge la desăvârşire în slăbiciune.” Aşadar, mă voi lăuda mult mai fericit cu slăbiciunile mele, pentru ca puterea lui Cristos să poată locui în mine.
10 De aceea, eu sunt mulţumit în slăbiciuni, în insulte, în greutăţi, în persecuţii şi necazuri, pentru Cristos, pentru că atunci când sunt slab sunt puternic.
11 Am fost un nebun? Voi m-aţi forţat să fiu! Eu ar fi trebuit să fiu recomandat de voi chiar dacă le sunt inferior acestor „apostoli deosebiţi”, chiar dacă eu sunt nimic.
12 Semnele care arată că sunt apostol au fost făcute între voi, cu toată răbdarea, atât semne, cât şi fapte puternice şi minuni.
13 Aţi fost trataţi mai rău decât alte biserici prin faptul că numai pentru voi n-am fost niciodată o greutate? Iertaţi-mi această nedreptate!
14 Sunt gata să vin la voi pentru a treia oară – şi nu voi fi o greutate, pentru că eu nu lucrurile voastre le vreau, ci pe voi. Nu copiii ar trebui să adune pentru părinţi, ci părinţii pentru copii.
15 Voi fi fericit să cheltuiesc tot ce am şi mă voi da pe mine însumi pentru sufletele voastre. Oare voi fi iubit mai puţin pentru că v-am iubit atât de mult?
16 Să presupunem că n-am pus greutăţi asupra voastră, dar, fiind un om viclean, v-am prins prin înşelare.
17 V-am exploatat prin vreunul dintre cei pe care vi i-am trimis?
18 L-am rugat pe Titus să meargă şi l-am trimis pe fratele cu el. Oare v-a exploatat Titus? Oare nu acţionăm din aceleaşi motive şi nu ne comportăm în acelaşi fel?
19 Credeţi că în tot acest timp ne-am apărat pe noi înşine înaintea voastră? Noi vorbim înaintea lui Dumnezeu, în Cristos. Iubiţilor, toate câte le facem sunt pentru zidirea voastră.
20 Mă tem că, atunci când voi veni, nu vă voi găsi aşa cum aş vrea să fiţi şi nici voi nu mă veţi găsi aşa cum vreţi. Mi-e teamă că ar putea fi ceartă, gelozie, mânie, egoism, vorbiri de rău, bârfă, mândrie, răzvrătire.
21 Mă tem că atunci când voi veni din nou, Dumnezeul meu mă va umili în prezenţa voastră şi voi plânge pentru mulţi care au păcătuit în trecut şi nu s-au pocăit de necurăţia, imoralitatea şi depravarea în care au trăit.