4
Stăpânilor, purtaţi-vă corect şi imparţial cu sclavii voştri, ştiind că şi voi aveţi un Stăpân în cer!
Dedicaţi-vă rugăciunii! Vegheaţi în ea cu mulţumire!
Rugaţi-vă în acelaşi timp şi pentru noi, pentru ca Dumnezeu să facă posibil pentru noi să predicăm Cuvântul, să vorbim despre misterul lui Cristos, din cauza căruia sunt închis,
ca să-l pot face cunoscut aşa cum trebuie!
Trăiţi cu înţelepciune cu cei necredincioşi, folosind fiecare ocazie!
Vorbirea voastră să fie întotdeauna caracterizată de bunătate, dreasă cu sare, ca să ştiţi cum trebuie să răspundeţi fiecăruia!
Tihic vă va face de cunoscut totul cu privire la mine. El este un frate iubit şi un slujitor credincios, sclav împreună cu mine, în Domnul.
Vi l-am trimis ca să ştiţi totul despre noi şi ca să vă încurajeze inimile,
împreună cu Onisim, un frate credincios şi iubit, care este unul dintre voi. El vă va spune totul cu privire la ce este aici.
10 Aristarh, închis împreună cu mine, vă trimite salutări; de asemenea şi Marcu, vărul lui Barnaba (cu privire la care aţi primit porunci – dacă vine la voi, să-l primiţi bine),
11 şi Isus (numit şi Iust). Aceştia sunt singurii dintre cei circumcişi care lucrează împreună cu mine pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Ei au devenit o încurajare pentru mine.
12 Epafras, care este unul dintre voi, sclav al lui Cristos Isus vă trimite salutări. El se luptă întotdeauna în rugăciune pentru voi, ca să puteţi sta fermi, fiind maturi şi pe deplin convinşi, în tot ceea ce vrea Dumnezeu.
13 Eu depun mărturie cu privire la el că a lucrat din greu pentru voi, pentru cei din Laodiceea şi pentru cei din Hierapolis.
14 Luca, doctorul iubit, şi Dima vă trimit salutări.
15 Transmiteţi salutările mele fraţilor din Laodiceea, Nimfei şi bisericii din casa ei.
16 După ce va fi citită scrisoarea la voi, faceţi în aşa fel încât să fie citită şi în biserica din Laodiceea. De asemenea, citiţi şi voi scrisoarea din Laodiceea.
17 Spuneţi-i lui Arhip: „Ai grijă de lucrarea pe care ai primit-o în Domnul: să o duci la îndeplinire!”
18 Eu, Pavel, scriu acest salut cu mâna mea. Amintiţi-vă de lanţurile mele! Harul să fie cu voi!