4
Aşadar, eu, cel întemniţat pentru Domnul, vă îndemn să trăiţi într-un mod vrednic de chemarea pe care v-a făcut-o Dumnezeu:
cu toată umilinţa, blândeţea, cu răbdare, îngăduindu-vă unii pe alţii în dragoste!
Daţi-vă toată silinţa să păstraţi unitatea pe care o dă Duhul, prin legătura păcii –
un trup şi un duh, aşa cum atunci când aţi fost chemaţi, aţi fost chemaţi la o singură speranţă,
un Domn, o credinţă, un botez,
un Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este deasupra tuturor, prin toţi şi în toţi.
Dar fiecăruia dintre noi ne-a fost dat harul în conformitate cu măsura pe care a hotărât-o Cristos.
De aceea Scriptura spune:Când a urcat în înălţimi a luat mulţi prizonieri; a dat daruri oamenilor.
Când se spune „a urcat”, înseamnă că înainte El coborâse în părţile mai de jos ale pământului.
10 El, Cel care a coborât, este acelaşi cu Cel care a urcat mai sus de ceruri, ca să umple toate lucrurile,
11 şi El i-a desemnat pe unii apostoli, pe alţii profeţi, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători,
12 pentru echiparea sfinţilor pentru lucrarea de slujire, pentru zidirea trupului lui Cristos,
13 până când vom ajunge toţi la unitate în credinţă şi în cunoaşterea Fiului lui Dumnezeu, la măsura staturii plinătăţii lui Cristos,
14 ca să nu mai fim copii, duşi de valuri şi purtaţi de orice vânt de învăţătură dată prin viclenia oamenilor, care înşală prin şiretlicurile lor,
15 ci, spunând adevărul cu dragoste, să creştem în toate în El, care este Capul – Cristos.
16 Din El, tot trupul, ţinut la un loc prin toate ligamentele de susţinere, creşte şi se zideşte pe sine în dragoste, după cum fiecare parte îşi face lucrarea.
17 Aşadar, vă spun aceasta şi depun mărturie în Domnul: nu mai trăiţi ca păgânii, ale căror gânduri sunt fără valoare!
18 Ei au mintea întunecată, şi sunt despărţiţi de viaţa lui Dumnezeu datorită lipsei lor de cunoaştere, care este o urmare a împietririi lor.
19 Ei nu mai au ruşine; s-au dedat depravării, trăind cu lăcomie în toate necurăţiile.
20 Dar voi nu aşa aţi învăţat despre Cristos!
21 Cu siguranţă, aţi auzit despre El şi, ca urmaşi ai Lui, aţi fost învăţaţi adevărul care este în Isus.
22 Nu vă mai comportaţi ca şi înainte, în conformitate cu omul vechi, care se perverteşte după poftele înşelătoare,
23 ci înnoiţi-vă în atitudinea minţii voastre
24 şi îmbrăcaţi-vă cu omul nou, care este creat în asemănarea lui Dumnezeu, în adevărata dreptate şi sfinţenie!
25 Aşadar, nimeni să nu mai mintă, ci fiecare să spună aproapelui său adevărul, pentru că suntem mădulare unii altora.
26 Să nu păcătuiţi, chiar dacă sunteţi mânioşi! Nu lăsaţi ca soarele să apună peste mânia voastră!
27 Nu daţi ocazie Diavolului!
28 Cel care a furat, să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze, ca să-şi câştige existenţa în mod cinstit şi ca să-l poată ajuta pe cel care este în nevoie.
29 Să nu vă iasă din gură nici un cuvânt care răneşte, ci numai ceea ce este folositor pentru zidire, după cum este nevoie, ca să dea har celor care-l aud.
30 Să nu-L întristaţi pe Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, cu care aţi fost sigilaţi pentru ziua răscumpărării!
31 Orice amărăciune, mânie, furie, ceartă şi blasfemie să piară dintre voi, împreună cu orice sentiment de ură!
32 În schimb, fiţi buni unii cu alţii, plini de compasiune, iertându-vă unii pe alţii aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu, în Cristos!