1 Acest Melhisedec, împărat al Salemului, preot al Dumnezeului Preaînalt, l-a întâlnit pe Avraam când acesta se întorcea de la măcelul împăraţilor şi l-a binecuvântat,
2 iar Avraam i-a dat zeciuială din toate lucrurile. Numele lui înseamnă, în primul rând, „împărat al dreptăţii”, apoi, de asemenea, el este şi „împărat al Salemului”, adică „împărat al păcii”,
3 fără o consemnare a tatălui, a mamei sau a strămoşilor, a naşterii sau a morţii – ca şi Fiul lui Dumnezeu, el rămâne preot pentru totdeauna.
4 Înţelegeţi, deci, cât de mare a fost acesta, căruia chiar şi patriarhul Avraam i-a dat zeciuială din cea mai bună parte din pradă!
5 Acelora dintre descendenţii lui Levi care sunt preoţi li se cere, în conformitate cu Legea, să adune zeciuiala de la oameni – adică de la fraţii lor, chiar dacă Avraam a fost tatăl lor.
6 Însă acest om, deşi nu aparţinea genealogiei lor, totuşi a adunat zeciuiala de la Avraam şi l-a binecuvântat – pe el, care avea promisiunile.
7 Fără îndoială, cel mai mic este binecuvântat de cel mai mare.
8 Într-un caz, zeciuielile sunt primite de oameni care sunt muritori, în altul, de cel despre care se depune mărturie că este viu.
9 Şi, într-un sens, prin Avraam, chiar Levi, cel care primeşte zeciuiala, a dat zeciuială,
10 pentru că el urma să fie descendentul lui Avraam, dar încă nu se născuse atunci când Melhisedec l-a întâlnit pe strămoşul său.
11 Acum, dacă desăvârşirea ar fi fost posibilă prin preoţia levitică – pentru că poporul a primit Legea sub această preoţie – ce nevoie ar fi fost să mai vorbim despre un alt preot, care să vină conform ordinului preoţesc al lui Melhisedec?
12 Atunci când este schimbată preoţia, este necesară şi o schimbare a Legii.
13 Cel despre care sunt spuse aceste lucruri a aparţinut unei alte seminţii – din care nimeni n-a slujit la altar.
14 Acum, este clar că Domnul nostru s-a ridicat din Iuda, iar în legătură cu această seminţie Moise n-a spus nimic cu privire la preoţi.
15 Acest lucru este mult mai evident atunci când vine un alt preot, la fel ca Melhisedec,
16 unul care nu a devenit preot prin cerinţe legale care necesită o descendenţă fizică, ci prin puterea unei vieţi care nu poate fi distrusă.
17 Este declarat:Tu eşti preot pentru totdeauna, conform ordinului preoţesc al lui Melhisedec.
18 Pe de o parte, porunca veche a fost dată la o parte, deoarece a fost slabă şi fără vreun beneficiu –
19 pentru că Legea n-a făcut nimic desăvârşit – iar, pe de altă parte, este asigurată o speranţă mai bună, prin care ne apropiem de Dumnezeu.
20 Aceasta a fost confirmată cu un jurământ – ei au devenit preoţi fără să depună un jurământ,
21 dar El a devenit preot cu jurământ, prin Cel care I-a spus:Domnul a jurat şi nu se va răzgândi: „Tu eşti preot pentru totdeauna.”
22 În consecinţă, Isus a devenit garantul unui legământ mai bun.
23 Primii preoţi au fost mulţi la număr, pentru că erau împiedicaţi de moarte să-şi continue lucrarea ca preoţi,
24 dar preoţia Lui nu se schimbă niciodată, întrucât El trăieşte veşnic.
25 De aceea, El poate să-i salveze pe deplin pe cei care se apropie de Dumnezeu prin El, întrucât El trăieşte veşnic ca să mijlocească pentru ei.
26 Era potrivit să avem un astfel de Mare Preot – sfânt, fără pată, nepângărit, despărţit de păcătoşi şi înălţat deasupra cerurilor.
27 Spre deosebire de alţi mari preoţi, El nu are nevoie să aducă jertfe în fiecare zi – mai întâi pentru păcatele Sale, iar apoi pentru ale poporului – pentru că a făcut aceasta o dată pentru totdeauna, atunci când S-a jertfit pe Sine.
28 Legea îi desemnează ca mari preoţi pe nişte oameni supuşi slăbiciunii, însă cuvântul jurământului care a venit mai târziu, după Lege, desemnează un Fiu, care a fost făcut desăvârşit pentru totdeauna.