1 Primul legământ a avut reguli pentru închinare şi pentru un Loc Sfânt pe pământ.
2 A fost construit primul cort, în care erau sfeşnicele, masa şi pâinea închinată lui Dumnezeu – acesta a fost numit „Locul Sfânt”.
3 Însă dincolo de a doua perdea era cortul numit „Sfânta Sfintelor”,
4 în care se aflau altarul de aur pentru tămâie şi chivotul legământului, tot acoperit cu aur, în care erau vasul de aur cu mană, toiagul lui Aron care înmugurise şi tablele legământului.
5 Deasupra erau heruvimi glorioşi, umbrind locul ispăşirii. Despre aceste lucruri nu putem vorbi acum în detaliu.
6 După ce au fost făcute astfel de pregătiri, preoţii intrau periodic în primul cort pentru a-şi face lucrarea,
7 însă numai marele preot intra în al doilea – şi chiar şi el numai o dată pe an şi nu fără sânge, pe care îl aducea pentru el însuşi şi pentru păcatele pe care poporul le comisese fără să ştie.
8 Duhul Sfânt a arătat prin aceasta că încă nu era deschisă calea către Locul Sfânt – atâta timp cât primul cort încă exista.
9 Aceasta este o ilustraţie a timpului prezent, arătând că atât darurile, cât şi jertfele care erau aduse nu puteau să ducă la desăvârşire conştiinţa celui care se închina.
10 Acestea sunt în legătură numai cu mâncarea, cu băutura şi cu diferite ceremonii de purificare; sunt reguli exterioare, care există până la vremea stabilirii noii ordini.
11 Însă atunci când Cristos, ca Mare Preot al lucrurilor bune care au venit, a intrat în cortul mai mare şi perfect care nu este făcut de mâini – adică nu este parte a acestei creaţii –
12 nu cu sânge de capre şi de viţei, ci cu propriul Lui sânge, a intrat o dată pentru totdeauna în Locul Sfânt, obţinând astfel o răscumpărare veşnică.
13 Dacă sângele caprelor şi al boilor şi stropirea cu cenuşa unei juninci îi sfinţeşte pe cei pângăriţi (având în vedere curăţirea trupului),
14 cu cât mai mult sângele lui Cristos, care, prin Duhul veşnic, S-a dat pe Sine, fără pată, lui Dumnezeu, va curăţa conştiinţa noastră de faptele moarte, pentru a ne închina Dumnezeului cel viu!
15 De aceea, El este mijlocitorul unui nou legământ – pentru ca aceia care sunt chemaţi să poată primi moştenirea veşnică promisă, întrucât a avut loc o moarte care-i răscumpără din neascultările comise sub primul legământ.
16 Unde este un testament, trebuie să se dovedească faptul că cel care l-a făcut a murit.
17 Un testament intră în vigoare numai când cineva moare, pentru că un testament nu este în vigoare atâta timp cât cel care l-a făcut este încă viu.
18 De aceea, nici chiar primul legământ n-a intrat în vigoare fără sânge,
19 pentru că, atunci când fiecare poruncă le-a fost spusă de Moise tuturor din popor, el a luat sânge de viţei şi de capre, cu apă, lână roşie şi isop, şi a stropit sulul însuşi şi tot poporul,
20 spunând: „Acesta este sângele legământului pe care vi l-a poruncit Dumnezeu.”
21 În acelaşi fel a stropit cortul şi obiectele folosite la închinare.
22 În conformitate cu Legea, aproape totul este curăţat cu sânge – iar fără vărsare de sânge nu este iertare.
23 Aşadar, a fost necesar să fie curăţite cu aceste jertfe reproducerile lucrurilor cereşti – dar lucrurile cereşti înseşi aveau nevoie de jertfe mai bune decât acestea.
24 Nu este ca şi cum Cristos ar fi intrat într-un loc sfânt făcut de om, o copie a celui adevărat, ci El a intrat chiar în ceruri, acum, pentru a Se face cunoscut în prezenţa lui Dumnezeu pentru noi.
25 Nu că El trebuia să Se jertfească din nou şi din nou, aşa cum marele preot intră în Locul Sfânt în fiecare an cu sânge care nu este al lui,
26 pentru că atunci El ar fi trebuit să sufere din nou şi din nou de la crearea lumii. Însă El S-a arătat acum, o dată pentru totdeauna, la sfârşitul veacurilor, ca să îndepărteze păcatul prin jertfa Lui.
27 Aşa cum fiecare dintre oameni trebuie să moară o dată, iar după aceea urmează judecata,
28 la fel şi Cristos, fiind jertfit o dată pentru totdeauna, pentru a purta păcatele multora, Se va arăta a doua oară, nu în legătură cu păcatul, ci pentru a-i salva pe cei care-L aşteaptă cu nerăbdare.