1 În aceeaşi zi, Isus a ieşit din casă şi S-a aşezat lângă mare.
2 S-au adunat la El mulţimi mari, de aceea El S-a suit şi S-a aşezat într-o barcă, pentru a le vorbi, iar mulţimile au rămas pe ţărm.
3 Le-a vorbit despre multe lucruri, folosind parabole: „Un ţăran s-a dus să-şi semene ogorul.
4 Dar, în timp ce el semăna, o parte din seminţe au căzut lângă drum şi au venit păsările şi le-au mâncat.
5 O altă parte din seminţe s-a întâmplat să cadă pe un teren stâncos, aşa că plantele răsărite s-au uscat repede, pentru că pământul nu era destul de adânc pentru ele
6 şi când a răsărit soarele şi a dogorât deasupra lor, ele s-au ofilit, deoarece nu aveau rădăcini suficient de adânci.
7 Alte seminţe au căzut printre mărăcini, iar mărăcinii au crescut şi le-au înăbuşit.
8 Dar altele au căzut pe un pământ bun şi au rodit: unele boabe au rodit o sută, altele – şaizeci, altele – treizeci.
9 Ar trebui să luaţi aminte la aceste lucruri!”
10 Ucenicii au venit la El şi L-au întrebat: „De ce foloseşti parabole atunci când vorbeşti cu oamenii?”
11 Isus le-a răspuns: „Vouă Dumnezeu v-a dat capacitatea de a înţelege misterele Împărăţiei cerurilor, însă lor nu le-a dat-o,
12 pentru că celui care are i se va mai da, astfel încât va avea mai mult decât suficient, dar de la cel ce nu are se va lua chiar şi puţinul pe care-l are.
13 De aceea le vorbesc în parabole – ca să nu vadă, deşi privesc, şi ca să nu audă, deşi ascultă.
14 În cazul lor se împlineşte profeţia lui Isaia:Vor asculta, dar nu vor înţelege, vor privi, dar nu vor vedea,
15 pentru că acest popor a devenit incapabil să înţeleagă – sunt greoi la minte şi refuză să ia seama, ca nu cumva să vadă şi să audă, să înţeleagă şi să se întoarcă la Mine, iar Eu să-i vindec.
16 Dar fericiţi sunt cei care văd şi aud!
17 Vă spun că, într-adevăr, mulţi profeţi şi oameni drepţi au dorit mult să vadă ceea ce vedeţi voi – dar n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi – dar n-au auzit.
18 Aşadar, să vedem care este explicaţia parabolei semănătorului.
19 Locul de lângă drum îi reprezintă pe cei care aud Cuvântul cu privire la Împărăţie, dar nu-l înţeleg. Atunci, vine Cel rău şi smulge sămânţa care a fost semănată în inima lor.
20 Terenul stâncos îi reprezintă pe cei care, imediat ce aud Cuvântul, îl primesc cu bucurie,
21 dar, întrucât Cuvântul nu a pătruns adânc în ei, noua lor stare nu durează mult. Atunci când vin necazuri sau persecuţii din cauza Cuvântului, ei renunţă uşor la credinţă.
22 Locul dintre spini îi reprezintă pe cei care aud Cuvântul, dar îngrijorările vieţii şi înşelarea bogăţiei îl înăbuşă – aşa că el devine neroditor.
23 Pământul bun îi reprezintă pe cei care aud Cuvântul şi-l înţeleg, aducând astfel într-adevăr rod, unii – o sută, alţii – şaizeci, alţii – treizeci.”
24 Le-a mai spus încă o parabolă: „Cu Împărăţia cerurilor se întâmplă ca şi în cazul unui om care a semănat sămânţă bună în ogorul lui,
25 dar, în timp ce el dormea, a venit duşmanul lui şi a semănat buruieni printre grâu, apoi a plecat.
26 Când plantele au răsărit şi au început să rodească, au ieşit la iveală şi buruienile.
27 Sclavii acelui om au venit şi i-au zis stăpânului lor: „Stăpâne, n-ai semănat tu oare sămânţă bună în ogorul tău? De unde au apărut atunci buruienile?”
28 El le-a spus: „Un duşman a făcut lucrul acesta.” Sclavii l-au întrebat: „Vrei să mergem să le smulgem?”
29 Dar el le-a răspuns: „Nu, pentru ca nu cumva să dezrădăcinaţi şi grâul atunci când smulgeţi buruienile.
30 Lăsaţi-le pe amândouă să crească împreună până la seceriş, iar când va veni timpul secerişului, le voi spune secerătorilor: „Smulgeţi mai întâi buruienile şi legaţi-le pentru a fi arse, iar grâul adunaţi-l în hambarul meu!”
31 Apoi le-a spus o altă parabolă: „Împărăţia cerurilor este ca sămânţa de muştar semănată de un om în ogorul său:
32 ea este cea mai mică dintre toate seminţele, dar când creşte, se face mai mare decât plantele de grădină şi devine un copac în ramurile căruia păsările îşi pot face cuiburi.”
33 Le-a mai spus încă o parabolă: „Împărăţia cerurilor este ca drojdia pusă în făină: până la urmă face să dospească tot aluatul.”
34 Isus spunea mulţimilor toate lucrurile acestea prin parabole. Nu le vorbea deloc fără să folosească parabole.
35 S-a împlinit astfel ce a spus profetul:Voi vorbi în parabole, le voi vesti lucruri care nu au fost cunoscute de la crearea lumii.
36 După aceea a lăsat mulţimile să plece şi a intrat în casă. Ucenicii au venit la El şi L-au rugat: „Explică-ne ce înseamnă parabola cu buruienile de pe câmp!”
37 Isus le-a răspuns: „Cel care aruncă sămânţa bună este Fiul Omului.
38 Câmpul reprezintă lumea. Sămânţa bună îi reprezintă pe oamenii care aparţin Împărăţiei. Buruienile îi reprezintă pe oamenii care aparţin Celui rău.
39 Duşmanul care le-a semănat este Diavolul. Secerişul reprezintă sfârşitul acestei ere. Secerătorii sunt îngerii.
40 Aşadar, aşa cum sunt adunate şi arse în foc buruienile, la fel va fi şi la sfârşitul acestei ere:
41 Fiul Omului Îşi va trimite îngerii, care îi vor strânge din Împărăţia Lui pe toţi aceia care îi fac pe oameni să păcătuiască şi pe toţi nelegiuiţii,
42 iar El îi va arunca în cuptorul de foc, adică în iad. Acolo vor plânge şi vor scrâşni din dinţi.
43 Atunci cei drepţi vor străluci ca soarele, în Împărăţia Tatălui lor. Ar trebui să luaţi aminte la aceste lucruri!
44 Împărăţia cerurilor este ca o comoară ascunsă pe un câmp. Omul care o găseşte o ascunde din nou şi, de bucurie, se duce şi vinde tot ce are şi apoi cumpără câmpul acela.
45 De asemenea, cu Împărăţia cerurilor se întâmplă ca şi în cazul acelui negustor care caută perle frumoase:
46 când găseşte o perlă foarte preţioasă, vinde tot ce are şi cumpără acea perlă.
47 Sau Împărăţia cerurilor este ca o mreajă care a fost aruncată în mare şi în care au fost prinşi tot felul de peşti:
48 când este plină, pescarii o scot pe ţărm, se aşază şi adună peştii buni în vase, iar pe cei răi îi aruncă afară.
49 La fel va fi şi la sfârşitul acestei ere: îngerii vor veni şi îi vor strânge pe cei răi dintre cei drepţi
50 şi-i vor arunca în cuptorul de foc, adică în iad. Acolo vor plânge şi vor scrâşni din dinţi.
51 Aţi înţeles toate acestea?” Ei i-au răspuns: „Da.”
52 El le-a zis: „Acesta este motivul pentru care orice învăţător al Legii care devine un ucenic în Împărăţia cerurilor este ca şi proprietarul unei case, care scoate lucruri noi şi lucruri vechi din depozitul lui de lucruri scumpe.”
53 Când a terminat de spus aceste parabole, Isus a plecat de acolo şi s-a dus în oraşul de unde era El.
54 Acolo a început să dea învăţătură în sinagogă, în aşa fel încât oamenii erau foarte uimiţi şi se întrebau: „De unde are El înţelepciunea aceasta? Dar puterea de a face minuni?
55 Nu este El oare fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui, iar Iacov, Iosif, Simon şi Iuda nu sunt oare fraţii Lui?
56 Şi nu locuiesc oare aici toate surorile Lui? De unde are El atunci toate aceste lucruri?”
57 Şi astfel, ei L-au respins. Isus însă le-a zis: „Nici un profet nu este respectat de cei între care trăieşte şi nici de cei din familia lui.”
58 Şi, din cauza necredinţei lor, n-a făcut multe minuni acolo.