3
Care este atunci avantajul iudeului? Care este avantajul pe care îl dă circumcizia?
Acesta e mare în toate privinţele! Mai întâi, pentru că lor li s-au încredinţat cuvintele lui Dumnezeu.
Şi ce dacă unii n-au fost credincioşi? Va anula oare necredincioşia lor credincioşia lui Dumnezeu?
În nici un caz! Adevărul să fie de partea lui Dumnezeu, iar oamenii să fie dovediţi mincinoşi – aşa cum este scris:Aşa încât să fii dovedit drept pe baza cuvintelor taleşi să fii victorios când vei fi judecat.
Însă, dacă nedreptatea noastră slujeşte pentru a confirma dreptatea lui Dumnezeu, ce-ar trebui să spunem? Este nedrept Dumnezeu când ne pedepseşte? (spun aceasta în termeni umani!)
În nici un caz! Atunci cum ar judeca Dumnezeu lumea?
Iar dacă adevărul lui Dumnezeu abundă, spre gloria Lui, din cauza minciunii mele, atunci de ce sunt condamnat ca păcătos?
Şi de ce să nu spunem (aşa cum ne defăimează unii zicând că spunem noi): „Să facem răul, ca să vină binele!”? Condamnarea lor este dreaptă!
Şi atunci? Suntem noi mai buni decât alţii? Nu, deloc, pentru că i-am acuzat mai înainte pe toţi – atât pe iudei, cât şi pe greci – că sunt sub puterea păcatului,
10 aşa cum este scris:Nu există nici un om drept, nici măcar unul!
11 Nu există nici unul în stare să înţeleagă! Nu există nici unul care să-L caute pe Dumnezeu!
12 Toţi s-au îndepărtat, toţi s-au stricat! Nimeni nu face ceea ce este folositor, nici măcar unul!
13 Gâtlejul le este un mormânt deschis, cu limbile lor înşală, sub limbile lor este venin de viperă,
14 gurile le sunt pline de blesteme amare,
15 sunt gata să verse sânge,
16 oriunde merg lasă ruină şi nenorocire,
17 nu cunosc calea păcii,
18 înaintea ochilor lor nu există reverenţă faţă de Dumnezeu!?
19 Ştim că tot ce spune Legea le spune celor care au Legea, pentru ca nimeni să nu poată zice nimic şi întreaga lume să fie considerată răspunzătoare înaintea lui Dumnezeu. –
20 Pentru că nimeni nu va fi considerat drept înaintea Lui prin lucrurile poruncite de Lege, deoarece prin Lege vine cunoaşterea păcatului.
21 Dar acum, independent de Lege, a fost revelat modul în care Dumnezeu îi consideră drepţi pe oameni – despre acesta depun mărturie Legea şi Profeţii,
22 şi anume că Dumnezeu îi consideră drepţi pe toţi cei care cred, prin credinţa în Isus Cristos. Nu există nici o diferenţă,
23 pentru că toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de gloria lui Dumnezeu.
24 Ei sunt consideraţi drepţi prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus,
25 pe care Dumnezeu L-a făcut să fie, prin moartea Lui, o jertfă de ispăşire eficace prin credinţă, ca dovadă a dreptăţii Sale, pentru că, în toleranţa Lui divină, în trecut a lăsat nepedepsite păcatele lor,
26 ca să-Şi dovedească dreptatea în timpul de acum, pentru ca El să fie drept şi să considere drept pe cel care crede în Isus.
27 Şi atunci, unde este lauda? Este exclusă! Prin ce lege? A faptelor? Nu, ci prin legea credinţei,
28 deoarece noi credem că un om este considerat drept prin credinţă, fără faptele cerute de Lege.
29 Dumnezeu este doar al iudeilor? Nu, ci şi al naţiunilor! Da: şi al naţiunilor,
30 întrucât Dumnezeu este Unul şi El este Cel care-i va considera drepţi, prin credinţă, pe cei circumcişi şi, tot prin credinţă, şi pe cei necircumcişi.
31 Atunci anulăm noi oare Legea prin credinţă? În nici un caz, pentru că noi susţinem validitatea Legii.