1 Ceea ce vă spun este adevărat – eu Îi aparţin lui Cristos şi nu mint, conştiinţa mea depune mărturie împreună cu mine, prin Duhul Sfânt:
2 am o mare întristare şi o durere permanentă în inimă,
3 întrucât aş vrea mai degrabă ca eu însumi să fiu blestemat şi despărţit de Cristos de dragul propriului meu popor, al concetăţenilor mei după trup,
4 poporul Israel! Ale lor sunt înfierea, gloria, legămintele, darea Legii, închinarea şi promisiunile!
5 Ai lor sunt patriarhii şi din ei a venit – după trup – Cristos, care este deasupra tuturor, Dumnezeu binecuvântat pentru totdeauna!
6 Nu că nu poate face Cuvântul lui Dumnezeu ceea ce ar fi fost de aşteptat să facă, pentru că nu toţi israeliţii îi aparţin cu adevărat lui Israel
7 şi nici toţi descendenţii lui Avraam nu sunt cu adevărat copiii săi, ci numai prin Isaac îţi vor fi recunoscuţi copiii.
8 Aceasta înseamnă că nu copiii naturali sunt cei care sunt copiii lui Dumnezeu, ci copiii promisiunii sunt cei consideraţi ca fii,
9 pentru că promisiunea a fost făcută astfel: la anul pe vremea aceasta Mă voi întoarce şi Sara va avea un fiu.
10 Ba mai mult, atunci când Rebeca a rămas însărcinată de la strămoşul nostru Isaac,
11 ei i s-a spus: cel mare va fi sclavul celui mai mic
12 (chiar înainte ca ei să se fi născut sau să fi făcut ceva bine sau rău, pentru ca scopul lui Dumnezeu în alegere să poată rămâne, nu prin fapte, ci prin Cel care cheamă),
13 aşa cum este scris:Pe Iacov l-am iubit, dar pe Esau l-am urât.
14 Deci, ce vom spune: este nedrept Dumnezeu? În nici un caz,
15 pentru că lui Moise i-a spus:Voi avea îndurare de cine am îndurare şi Îmi va fi milă de cel de care Mi-e milă.
16 Deci nu este ceva care ţine de ceea ce vrea cineva sau de ceea ce încearcă cineva să facă, ci ţine de Dumnezeu, care arată îndurare,
17 pentru că în Scripturi Dumnezeu îi spune faraonului: Te-am ridicat ca să-Mi arăt puterea în tine şi astfel Numele Meu să fie proclamat pe tot pământul.
18 Astfel, El are îndurare de cine alege să aibă, iar dacă vrea ca cineva să fie împietrit, îl împietreşte.
19 Mă vei întreba, deci: „Dacă aşa stau lucrurile, atunci cum poate fi acuzat cineva?! Pentru că cine se poate împotrivi planului lui Dumnezeu?!”
20 Dar cine eşti tu, omule, să pui în discuţie ce spune Dumnezeu?! Oare cel modelat îi va spune celui care l-a modelat: „De ce m-ai făcut aşa?”
21 Sau oare nu are olarul autoritatea ca din acelaşi bulgăre de lut să facă şi un vas pentru utilizări deosebite şi unul pentru folosinţă obişnuită?
22 Şi ce dacă Dumnezeu, dorind să-Şi arate mânia şi să-Şi facă puterea cunoscută, a avut răbdare cu cei care erau vase ale mâniei Sale, destinate pentru distrugere?
23 Şi ce dacă El a făcut aşa ca să-Şi facă bogăţia gloriei Sale cunoscută peste nişte vase ale îndurării, pe care le pregătise mai dinainte pentru glorie,
24 incluzându-ne pe noi, pe care ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci şi dintre naţiuni?
25 Aşa cum spune în Osea:Pe cel care n-a fost poporul Meu îl voi numi poporul Meu, pe cea care n-a fost iubită o voi numi iubită,
26 iar în locul unde li s-a spus: „Voi nu sunteţi poporul Meu!”, acolo vor fi numiţi „fii ai Dumnezeului cel viu”.
27 Iar Isaia strigă despre Israel:Chiar dacă numărul israeliţilor ar fi ca nisipul mării, totuşi numai rămăşiţa va fi salvată,
28 pentru că Domnul va executa repede şi decisiv sentinţa pe care a dat-o asupra pământului.
29 Aşa cum a prezis Isaia:Dacă Domnul oştirilor nu ne-ar fi lăsat descendenţi, am fi devenit ca Sodoma şi am fi fost ca Gomora.
30 Şi atunci ce vom spune? Naţiunile care n-au urmărit dreptatea, au primit dreptatea pe baza credinţei,
31 însă Israel, care urmărea dreptatea pe baza unei legi, n-a reuşit să împlinească acea lege.
32 De ce n-a reuşit? Pentru că ei n-au urmărit acest lucru pe baza credinţei, ci ca şi cum ar fi fost pe baza faptelor. Ei s-au împiedicat de piatra pusă pentru a-i face să se împiedice,
33 aşa cum este scris:Iată, pun în Sion o Piatră care-i va face pe oameni să se împiedice, o Stâncă să-i facă să cadă, iar cel care crede în El nu va fi făcut de ruşine.