2
Înainte de toate, te îndemn să faci cereri, rugăciuni, mijlociri şi mulţumiri pentru toţi oamenii,
pentru împăraţi şi pentru toţi cei care sunt în poziţii înalte, ca să putem trăi o viaţă paşnică şi liniştită, cu toată evlavia şi demnitatea.
Acest lucru este bun şi plăcut înaintea lui Dumnezeu, Salvatorul nostru,
care vrea ca toţi oamenii să fie salvaţi şi să ajungă să cunoască adevărul.
Este un singur Dumnezeu şi un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni – omul Cristos Isus.
El S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru toţi – despre aceasta s-a depus mărturie la timpul potrivit.
Pentru aceasta am fost desemnat ca predicator, apostol – spun adevărul, nu mint – şi învăţător al naţiunilor, în ce priveşte credinţa şi adevărul.
Aşadar, vreau ca în orice loc bărbaţii să se roage ridicând mâini sfinte, fără mânie şi ceartă;
de asemenea, femeile trebuie să se îmbrace decent şi modest, cu haine potrivite, nu cu împletituri ale părului şi aur sau perle, nici cu haine scumpe,
10 ci cu fapte bune, aşa cum se cuvine pentru nişte femei care se declară credincioase.
11 O femeie să înveţe în tăcere, cu toată supunerea.
12 Nu dau voie femeii să înveţe sau să aibă autoritate asupra bărbatului, ci să stea în tăcere;
13 pentru că Adam a fost făcut mai întâi, apoi Eva,
14 şi nu Adam a fost înşelat, ci Eva a fost înşelată şi a devenit neascultătoare,
15 dar va fi salvată în timpul naşterii de copii, dacă rămâne în credinţă, dragoste şi sfinţenie, cu cumpătare.