Amos
1
1 Cuvintele lui Amos, cele ce i s’au făcut în Acarimul din Tecoa, pe care el le-a văzut asupra Ierusalimului în zilele lui Ozia, regele lui Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioaş, regele lui Israel, cu doi ani înainte de cutremur.
2 Şi a zis:
„Grăit-a Domnul din Sion,
glasul Şi l-a ridicat din Ierusalim;
păşunile păstorilor au plâns,
vârful Carmelului s’a uscat”.
3 Zis-a Domnul:
„Pentru cele trei păcate ale Damascului
şi pentru cele patru
Eu nu-l voi face să-şi revină.
De vreme ce ei
tăiat-au cu ferăstraie de fier
femeile însărcinate din Galaad,
4 foc voi trimite peste casa lui Hazael
şi va mistui temeliile lui Ben-Hadad
5 şi voi zdrobi zăvoarele Damascului
şi-i voi stârpi pe cei ce locuiesc în câmpia Aven
şi voi tăia’n bucăţi un trib din oamenii
Haranului,
iar vestitul popor al Siriei va fi dus în robie,
zice Domnul.
6 Aşa grăieşte Domnul:
Pentru cele trei păcate ale Gazei
şi pentru cele patru
nu-i voi face să-şi revină,
de vreme ce ei au robit robimea lui Solomon
ca s’o zăvorască în Idumeea.
7 Şi voi trimite foc pe zidurile Gazei
şi el îi va mistui temeliile.
8 Şi-i voi stârpi pe cei ce locuiesc în Aşdod
şi voi tăia’n bucăţi un trib din Ascalon
şi-Mi voi întinde mâna’mpotriva Ecronului,
iar cei rămaşi dintre Filisteni vor pieri,
zice Domnul.
9 Aşa grăieşte Domnul:
Pentru cele trei păcate ale Tirului
şi pentru cele patru
Eu nu-i voi face să-şi revină,
de vreme ce-au închis robimea lui Solomon
în Idumeea
şi nu şi-au amintit de legământul fraţilor.
10 Şi voi trimite foc pe zidurile Tirului
şi el îi va mistui temeliile.
11 Aşa grăieşte Domnul:
Pentru cele trei păcate ale Idumeii
şi pentru cele patru
Eu nu-i voi face să-şi revină,
de vreme ce cu sabie şi-a alungat el fratele
şi maică necinstit-a pe pământ
şi a făcut din spaimă temei al mărturiei
şi furia şi-a păstrat-o scânteie pentru ceartă.
12 Şi voi trimite foc peste Teman
şi el va mistui temeliile zidurilor lui.
13 Aşa grăieşte Domnul:
Pentru cele trei păcate ale fiilor lui Amon
şi pentru cele patru
Eu nu-i voi face să-şi revină,
de vreme ce ei au spintecat
femeile însărcinate ale Galaadiţilor
spre a-şi lărgi hotarele.
14 Şi voi aprinde foc pe zidurile Rabei
şi el îi va mistui temeliile
cu strigăt în ziua războiului
şi clătinată fi-va’n ziua nimicirii;
15 şi regii ei vor merge în robie
cu preoţii şi cu mai-marii laolaltă,
zice Domnul.