1 Aceasta este cartea poruncilor lui Dumnezeu,
legea care dăinuieşte’n veac;
tot cel ce o păzeşte va trăi,
iar cel ce-o părăseşte va muri.

2 Tu, Iacobe, te’ntoarce şi ţine-te de ea
şi’ntru a ei lumină te’ndreaptă spre lucoare.

3 Mărirea ta să n’o dai altuia,
şi nici ce-ţi este de folos, unui neam străin.

4 Fericiţi suntem, o, Israele,
că ceea ce-I place lui Dumnezeu ni s’a descoperit!

5 Îndrăzneşte, poporul meu,
pomenirea lui Israel!

6 Vânduţi aţi fost neamurilor,
dar nu ca să pieriţi;
fiindc’aţi stârnit mânia lui Dumnezeu,
de-aceea aţi fost daţi vrăjmaşilor.

7 L-aţi întărâtat pe Cel ce v’a făcut,
jertfind demonilor, şi nu lui Dumnezeu;

8 L-aţi uitat pe Cel ce v’a hrănit:
Dumnezeul-Veşnic;
l-aţi întristat pe cel ce v’a crescut:
Ierusalimul; 9 el a văzut mânia care v’a venit de la Dumnezeu
şi a zis:
Auziţi, vecine ale Sionului,
Dumnezeu a adus asupră-mi o mare întristare: 10 Am văzut robirea fiilor mei şi a fiicelor mele,
pe care Cel-Veşnic a adus-o asupra lor; 11 eu i-am crescut cu bucurie,
dar le-am dat drumu’n plângere si lacrimi. 12 Nimeni să nu se bucure văzându-mă văduvă şi părăsită de mulţi;
singuratică sunt pentru păcatele copiilor mei,
că s’au abătut de la legea lui Dumnezeu, 13 că judecăţile Lui nu le-au cunoscut,
nici n’au umblat în căile poruncilor lui Dumnezeu,
nici n’au mers pe cărările învăţăturii după dreptatea Lui. 14 Să vină, ele, vecinele Sionului!
Aduceţi-vă aminte de robirea fiilor şi fiicelor mele
pe care Cel-Veşnic a adus-o asupră-le! 15 Că a adus peste ei un neam de departe,
un neam fără ruşine, cu limbă ne’nţeleasă,
[un neam] ce nu-l cinsteşte pe bătrân
şi n’are milă de copil, 16 care i-a dus pe cei iubiţi ai văduvei
şi a lăsat-o singură, lipsită de fiice. 17 Eu, cu ce pot să vă ajut? 18 Cel ce nenorocirile le-a adus asupra voastră.
El vă va smulge din mâinile vrăjmaşilor voştri. 19 Duceţi-vă, copiii mei, duceţi-vă;
cât despre mine, eu singură rămân. 20 Mi-am dezbrăcat vestmântul păcii,
m’am îmbrăcat cu sacul rugăciunii
şi voi striga către Cel-Veşnic
de-a lungul vieţii mele’ntregi. 21 Curaj, copii! Strigaţi spre Dumnezeu;
El vă va smulge din cătuşe,
din mâinile vrăjmaşilor; 22 că eu de la Cel-Veşnic aştept scăparea voastră
şi bucurie mi-a venit de la Cel-Sfântâ
de dragul milei veşnice pe care Cel-Veşnic,
El, Mântuitorul vostru, o va trimite vouă. 23 Că v’am dat drumu’n plângere şi lacrimi,
dar Dumnezeu la mine vă va’ntoarce
cu bucurie’n veac şi veselie. 24 Aşa precum vecinele Sionului
robirea voastră au văzut-o-acum,
tot astfel vor vedea’n curând
de la al vostru Dumnezeu scăparea
ce va veni la voi cu mare slavă,
cu strălucirea Celui-Veşnic. 25 Copiii mei, răbdaţi mânia
venită vouă de la Dumnezeu.
Duşmanul tău te-a prigonit,
dar în curând îi vei vedea pieirea
şi-i vei simţi grumazul sub picior. 26 Copiii mei cei răsfăţaţi
au mers pe aspre căi
şi luaţi au fost precum o turmă
prădată de duşman. 27 Curaj, copiii mei. strigaţi spre Dumnezeu;
Cel care încercarea v’a adus-o,
tot El de voi Îşi va aduce-aminte. 28 Aşa cum gândul vostru v’a făcut să rătăciţi,
cu Dumnezeu departe,
tot astfel, când vă’ntoarceţi, căutaţi-L
de zece ori mai mult. 29 Căci Cel ce v’a adus nenorocirea
vă va aduce’n mântuire
o nesfârşită veselie. 30 Curaj, Ierusalime:
Cel ce ţi-a dat un nume, Acela te va mângâia. 31 O, vai de cei ce’n rele te-au împins
şi de căderea ta s’au veselit! 32 Vai de cetăţile în care
copiii tăi ajuns-au robi!
Vai de aceea care’ntr’însa,
acolo, ţi-a primit copiii! 33 Precum s’a bucurat când ai căzut
şi fericită-a fost de-a ta ruină,
aşa-şi va plânge pustiirea. 34 Îi voi răpi mândria
de a se şti cetate forfotită;
da, semeţia’n plâns i-o voi preface; 35 un foc îi va veni de la Cel-Veşnic
de-a lungul multor zile
şi demoni îndelung vor locui-o. 36 Priveşte’n răsărit, Ierusalime,
şi uită-te la bucuria
ce-ţi vine de la Dumnezeu! 37 Iată că fiii tăi pe care i-ai lăsat să plece
îţi vin din răsărit pân’la apus,
toţi, prin cuvântul Celui-Sfânt,
şi bucurându-se de slava lui Dumnezeu.