31
1 Şi a fost că în anul al unsprezecelea, în luna a treia, în ziua cea dintâi a lunii, fost-a cuvântul Domnului către mine, zicând
2 „Fiul omului, zi către Faraon, regele Egiptului, şi poporului său:
Cui te-ai asemănat în măreţia ta?
3 Iată Asurul era un chiparos din Liban,
frumos în ramuri
şi des în frunzele umbroase,
înalt în statură,
ajuns cu vârful până’n miezul norilor;
4 apa îl hrănea,
adâncul îl creştea
făcându-i râurile să curgă
de jur-împrejurul rădăcinilor;
pâraiele şi le trimitea
la toţi copacii câmpului.
5 Statura dar i se’nălţase
deasupra a tot ce-i arbore în câmp
şi’n lături mult i se lăţeau lăstarii
având în ei belşug de apă.
6 Şi dacă-atât i s’au lăţit lăstarii,
în ramurile lui îşi făceau cuib
toate păsările cerului;
sub roata lui de crengi puiau
toate fiarele câmpului;
la umbra lui locuia
mulţimea neamurilor toată.
7 Frumos era în măreţia lui
prin ramurile lui nenumărate,
căci rădăcinile-i erau
pe lângă apă’mbelşugată.
8 Chiparoşi asemenea lui
nu se aflau nici în raiul lui Dumnezeu:
molizii nu-s ca ramurile lui,
nici brazii n’ar putea să stea alături
cu crengile lui;
nici un pom în raiul lui Dumnezeu
nu i s’a asemănat în frumuseţe.
9 Că tare mândru l-am făcut
întru mulţimea ramurilor lui
şi la mândreţea lui râvneau
arborii din raiul lui Dumnezeu.
10 De aceea, aşa grăieşte Domnul:
Fiindcă te-ai înălţat în statură şi ţi-a ajuns vârful până’n miezul norilor (iar Eu l-am văzut în timp ce el se înălţa),
11 de aceea l-am dat în mâinile căpeteniei neamurilor, iar acesta îl va nimici.
12 Străini răzbunători de printre neamuri l-au nimicit şi l-au surpat peste munţi; căzut-au ramurile lui prin toate văile, lăstarii i s’au fărâmat în fiece câmp al pământului; din umbra lor au fugit toate popoarele neamurilor şi l-au prăvălit.
13 Întru căderea lui s’au odihnit toate păsările cerului,
pe rădăcinile lui venit-au toate fiarele câmpului.
14 Pentru ca nici un copac de pe lângă apă să nu se înalţe prin propria lui statură; toţi cei hrăniţi cu apă n’au ajuns cu vârful în miezul norilor şi nu şi-au înălţat statura;
căci toţi au fost daţi morţii, în adâncul pământului, în mijlocul fiilor oamenilor, al celor ce se pogoară’n groapă.
15 Aşa grăieşte Domnul Domn: În ziua’n care s’a pogorât la iad, adâncul l-a plâns; iar Eu i-am oprit râurile şi i-am mărginit belşugul apei; şi-asupra lui s’a întristat Libanul, şi toţi copacii câmpului s’au slăbit din pricina lui.
16 Neamurile s’au cutremurat de sunetul căderii lui, când Eu l-am azvârlit în iad cu cei ce se pogoară în groapă; şi toţi pomii Edenului l-au mângâiat în pământ, şi tot ce-i mai ales în Liban şi tot ce e hrănit cu apă;
17 că şi ei s’au pogorât cu el în iad, la cei răniţi de sabie; iar sămânţa lui, cei ce locuiau la umbra lui, la mijlocul vieţii lor au pierit.
18 Cui te-ai asemănat? Coboară-te şi te’ncovoaie cu pomii Edenului în adâncul pământului; acolo vei zăcea, în mijlocul celor netăiaţi împrejur, laolaltă cu cei răniţi de sabie! Aşa va fi Faraon şi toată mulţimea oştirii lui, zice Domnul Domn”.