23
1 Sarra a trăit o sută douăzeci şi şapte de ani – aceştia sunt anii vieţii Sarrei –
2 şi Sarra a murit la Chiriat-Arba, care e în vale – adică în Hebron, în ţara Canaanului. Şi a venit Avraam s’o plângă pe Sarra şi s’o jelească.
3 Apoi s’a ridicat Avraam de dinaintea moartei sale şi a grăit cu fiii lui Het, zicând:
4 „Străin sunt eu între voi şi pribeag; daţi-mi dar în stăpânire un loc de mormânt între voi, ca s’o strămut pe răposata mea de la mine şi s’o îngrop”.
5 Iar fiii lui Het i-au răspuns lui Avraam, zicându-i:
6 „Nu, domnul meu, ci ascultă-ne: Tu eşti între noi un voievod al lui Dumnezeu; îngroapă-ţi moarta în cel mai ales dintre locurile noastre de îngropare; nimeni dintre noi nu te va opri ca’n locul său de îngropare s’o aşezi pe răposata ta”.
7 Avraam s’a ridicat şi s’a plecat pân’la pământ în faţa poporului acelei ţări, în faţa fiilor lui Het.
8 Şi a grăit către ei Avraam, zicând: „Dacă voi din inimă vreţi ca eu să-mi îngrop răposata [şi s’o strămut] de la mine, atunci ascultaţi-mă şi rugaţi-l din partea mea pe Efron, fiul lui Ţohar,
9 să-mi dea peştera Macpela, pe care o are’n capătul ţarinei lui, dar să mi-o dea pe câţi bani face ea, ca s’o am eu în stăpânire ca loc de veci în mijlocul vostru”.
10 Efron însă şedea în mijlocul fiilor lui Het. Şi i-a răspuns Efron Heteul lui Avraam, spunându-i în auzul fiilor lui Het şi al tuturor celor ce veniseră la poarta cetăţii lui:
11 „Nu, domnul meu, ascultă-mă pe mine: Îţi dau ţarina, şi-ţi dau şi peştera care este în ea; în faţa cetăţenilor mei ţi-o dau: îngroapă-ţi răposata”.
12 Avraam însă s’a plecat pân’la pământ în faţa poporului ţării
13 şi i-a grăit lui Efron în auzul întregului popor al acelui ţinut: „O, numai dac’ai vrea să mă asculţi!: Ia de la mine preţul ţarinei, şi acolo o voi îngropa pe răposata mea”.
14 Efron i-a răspuns lui Avraam, zicându-i:
15 „Domnul meu, ascultă-mă!: Ţarina face patru sute de sicli de argint; ce’nseamnă asta între mine şi tine? Prin urmare, înmormântează-ţi răposata!”
16 Şi l-a ascultat Avraam pe Efron; şi Avraam i-a cântărit lui Efron argintul pe care-l spusese el în auzul fiilor lui Het: patru sute de sicli de argint în măsurătoarea negustorilor.
17 Şi’n felul acesta ţarina lui Efron, care e lângă Macpela, în faţa stejarului Mamvri – ţarina şi peştera din ea şi toţi pomii din ţarină care se aflau în hotarele ei de jur-împrejur – a trecut
18 în stăpânirea lui Avraam, în faţa fiilor lui Het şi a tuturor celor ce veniseră la poarta cetăţii.
19 După aceasta Avraam a înmormântat-o pe Sarra, femeia sa, în peştera din ţarina Macpela, care e în faţa lui Mamvri – adică Hebronul –, în pământul Canaan.
20 Astfel, ţarina şi peştera din ea, ca loc de îngropare, au trecut de la fiii lui Het în stăpânirea lui Avraam.