1 E adevărat că şi cel dintâi avea rânduieli pentru sfintele slujbe, şi altarul pământesc; 2 căci s’a pregătit un cort, primul, în care erau sfeşnicul şi masa şi pâinile punerii-înaintea; acesta se numeşte sfânt. 3 Iar înapoia celei de a doua catapetesme era un cort numit sfânta-sfintelor, 4 având altarul de aur al tămâierii şi chivotul legământului, peste tot ferecat cu aur. În chivot era urna de aur care avea mana, şi toiagul lui Aaron, cel ce odrăslise, şi tablele Legii. 5 Deasupra chivotului erau Heruvimii slavei, care umbreau altarul împăcării – dar despre acestea nu putem vorbi acum cu de-amănuntul. 6 Astfel fiind întocmite lucrurile, preoţii intrau întotdeauna în primul cort, săvârşind sfintele slujbe; 7 în cel de-al doilea însă numai arhiereul, o dată pe an, şi nu fără sânge, pe care-l aducea pentru sine însuşi şi pentru păcatele cele din neştiinţă ale poporului. 8 Prin aceasta Duhul Sfânt ne deschide ochii că drumul către altar nu era limpede arătat, atâta vreme cât primul cort încă mai stătea în picioare. 9 Aceasta era o parabolă pentru timpul de astăzi, cum că sunt daruri şi jertfe care nu au putere să ducă la desăvârşire conştiinţa celui ce slujeşte, 10 ele fiind doar legiuiri despre mâncăruri, despre băuturi, despre felurite spălări, puse pentru trup până la vremea îndreptării.

11 Dar Hristos, Arhiereu al bunătăţilor celor viitoare, venind prin cortul cel mai mare şi mai desăvârşit – nu făcut de mână, adică nu din zidirea aceasta –, 12 a intrat o dată pentru totdeauna în sfânta-sfintelor, nu cu sânge de ţapi şi de viţei, ci cu însuşi sângele Său, aflându-ne nouă răscumpărare veşnică.

13 Fiindcă dacă sângele de ţapi şi de tauri şi cenuşa de junincă, stropindu-i pe cei întinaţi, îi sfinţeşte prin curăţirea trupului, 14 atunci sângele lui Hristos, cel ce fără prihană prin veşnic Duh I s’a adus lui Dumnezeu, cu cât mai mult va curăţi conştiinţa voastră de faptele cele moarte, ca să-I slujiţi Dumnezeului-Celui-Viu!

15 Şi iată pentru ce este El Mijlocitor al unui nou testament: ca prin moartea pe care El a suferit-o spre a răscumpăra greşalele de sub întâiul testament, să primească cei chemaţi făgăduinţa moştenirii veşnice. 16 Căci acolo unde este testament trebuie neapărat să fie arătată moartea celui care l-a făcut. 17 Un testament îşi capătă puterea de la morţi, dat fiind că el nu are nici o putere câtă vreme cel ce l-a făcut trăieşte. 18 Ca urmare, nici cel dintâi n’a fost sfinţit fără sânge. 19 Într’adevăr, după ce Moise i-a rostit întregului popor toate poruncile după lege, a luat sângele viţeilor şi ţapilor, cu apă şi cu lână roşie şi cu isop, a stropit şi cartea însăşi, şi pe tot poporul, 20 şi a zis: Acesta este sângele legământului pe care Dumnezeu l-a poruncit pentru voi! 21 Şi tot aşa a stropit cu sânge cortul şi toate vasele pentru slujbă. 22 După lege, aproape toate se curăţesc cu sânge, şi fără vărsare de sânge nu există iertare.

23 Trebuia deci ca, pe de-o parte, peceţile celor cereşti să fie curăţite prin acestea şi, pe de alta, cele cereşti însele să fie, dar prin jertfe mai bune decât acestea. 24 Căci Hristos n’a intrat într’un altar făcut de mâini – închipuirea celui adevărat –, ci în cerul însuşi, pentru ca pentru noi să Se înfăţişeze înaintea lui Dumnezeu; 25 dar nu ca să Se aducă pe Sine jertfă de mai multe ori, ca arhiereul care intră’n altar în fiecare an cu sânge străin; 26 altfel, ar fi trebuit ca de la’ntemeierea lumii să pătimească de mai multe ori; dar El o singură dată S’a arătat, acum, la sfârşitul veacurilor, pentru ca prin jertfa Sa să desfiinţeze păcatul. 27 Şi aşa cum oamenilor le este rânduit ca o singură dată să moară – după care e judecata –, 28 tot astfel şi Hristos, după ce o singură dată a fost adus jertfă ca să ridice păcatele multora, a doua oară fără de păcat Se va arăta celor ce-L aşteaptă spre mântuirea lor.