Avacum
1
1 Vedenia pe care a văzut-o Avacum profetul:
2 – Până când, Doamne, voi striga
fără ca Tu să auzi?
până când spre Tine voi striga învinuindu-mă
fără ca Tu să izbăveşti?
3 De ce mi-ai arătat Tu mie
suferinţe şi dureri
ca să văd necaz şi necredinţă?:
în faţă-mi stă judecătorul,
judecătorul ia plocoane!…
4 De-aceea e legea călcată
şi judecata nu ajunge la capăt:
că biruie necredinciosul
asupra celui drept!;
iată de ce ieşi-va judecata strâmbă!
5 – „Vedeţi, voi, cei ce dispreţuiţi,
şi minunaţi-vă şi pieriţi,
că Eu în zilele voastre lucrez un lucru
pe care nu-l veţi crede
dacă vi-l va spune cineva.
6 Că, iată, Eu îi stârnesc pe Caldei,
neamul amarnic şi iute
care cutreieră lăţimile pământului
să stăpânească locaşuri ce nu sunt ale lui.
7 El e’nfricoşător şi preavestit;
judecata din el-însuşi va fi
şi’ncărcătura lui îi va da peste margini.
8 Şi caii lui sări-vor mai mult ca leoparzii
şi cu avânt mai mare ca lupii din Arabia;
şi călăreţii lui sări-vor drept în şei
şi vor porni din depărtări
şi vor zbura precum un vultur
în grabă să mănânce.
9 Veni-va nimicire în cei necredincioşi,
în cei ce stau prin preajmă cu gând
de’mpotrivire;
robimea o va strânge precum aduni nisipul.
10 La largul său el fi-va printre regi
şi pe tirani îi va juca pe palme;
de toată’ntăritura îşi va râde
şi’n jurul ei va ridica movile
şi-o va supune luişi.
11 Atuncea vântu-şi va schimba suflarea,
iar el va trece
şi jertfă va’nălţa, de ispăşire:
Aceasta e tăria ce se ţine
de dumnezeul meu!”
12 – Nu eşti Tu oare chiar dintru’nceput,
o, Doamne, Dumnezeul meu Cel sfânt?
Fără’ndoială, noi nu vom muri.
O, Doamne, Tu l-ai pus spre judecată,
iar el pe mine m’a făcut
ca prin pedeapsa lui să mă îndrept.
13 E ochiul prea curat
ca să mai vadă rele
şi ca să mai privească
peste necazuri dureroase.
De ce dar Tu priveşti
peste aceia ce dispreţuiesc?
Tăcea-vei oare când necredinciosul
l-înghite pe cel drept?
14 Vei face Tu pe oameni precum sunt peştii mării
sau biete târâtoare lipsite de cârmaci?
15 El nimicirea’n undiţă a smuls’o,
i-a tras afar’ cu mreaja
şi la un loc şi-i strânse în năvoade;
de-aceea se va veseli
inima lui şi se va bucura.
16 De-aceea va aduce jertfe
năvodului său
şi mrejei sale arde-va tămâie,
căci el cu ele şi-a făcut
porţia lui cea grasă
şi hrană pe alese.
17 De-aceea mreaja şi-o va arunca
şi nu se va sfii
fără’ncetare neamuri să ucidă.