64
1 Dacă Tu ai deschide cerul,
munţii vor tremura de Tine
şi se vor topi,
2 cum se topeşte ceara de faţa focului;
şi focul îi va arde pe duşmani
şi numele Tău printre duşmani se va arăta;
de faţa Ta se vor tulbura neamurile.
3 Ori de câte ori Tu vei lucra’ntru slavă,
munţii fi-vor cuprinşi de cutremur.
4 Din veac n’am auzit,
nici ochii noştri n’au văzut un Dumnezeu
în afară de Tine
şi lucrurile Tale pe care Tu le vei face
pentru cei ce aşteaptă milă.
5 Că mila îi va întâmpina pe cei ce fac dreptate
şi îşi aduc aminte de căile Tale;
iată, Tu Te-ai mâniat, iar noi am păcătuit,
de aceea am rătăcit
6 şi ne-am făcut toţi ca nişte necuraţi,
şi dreptatea noastră, toată, ca o cârpă lepădată;
ca frunzele-am căzut din pricina
fărădelegilor noastre:
aşa ne va duce vântul.
7 Şi nu-i nimeni care să-Ţi cheme numele
şi care să-şi amintească să se ţină de Tine;
că Tu Ţi-ai întors faţa dinspre noi
şi din pricina păcatelor noastre ne-ai dat
drumul.
8 Şi acum, Doamne, Tu eşti Părintele nostru,
iar noi suntem tină,
lucrul mâinilor Tale suntem toţi.
9 Nu te mânia pe noi foarte
şi nu pe veci să ne pomeneşti păcatele,
ci caută acum spre noi,
că noi toţi suntem poporul Tău.
10 Cetatea sfinţeniei Tale a devenit pustie,
Sionul ca un pustiu s’a făcut,
Ierusalimul, blestem.
11 Casa noastră, locaşul nostru cel sfânt,
şi slava cu care părinţii noştri ne-au
binecuvântat,
cu foc a fost arsă
şi toate lucrurile noastre cele slăvite au căzut.
12 Şi peste toate acestea,
Tu, Doamne, Te-ai stăpânit
şi ai tăcut
şi pân’ la pământ ne-ai umilit.